„Sâmbăta lui Lazăr”, anticiparea Învierii Domnului. Credincioşii îşi pomenesc morţii, de Moşii de Florii

FLORII 2015. Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca "Sâmbăta lui Lazăr". 
Alina Costache
03 apr. 2015, 12:23

Tradiţia spune că în sâmbăta dinainte de Duminica Floriilor credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania. Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.

Înaintea intrării Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor, Iisus face o minune. L-a înviat pe prietenul Său Lazăr din Betania, care a fost mort patru zile şi îngropat. A fost considerată o dovadă incontestabilă a dumnezeirii lui Iisus. Dar nici măcar această minune a biruirii morţii evidente de către Acela ce „cu moartea pe moarte a călcat” nu avea să împiedice toate acele tragice, dar mântuitoare evenimente care aveau să urmeze în săptămâna următoare evenimentului din Betania. Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obşte, a tuturor, şi de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morţi.
Minunea învierii din morţi a lui Lazăr aduce aminte de un mare adevăr pe care Biserica ni-l aminteşte prin tradiţiile şi rânduielile ei. Cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă”, aşa cum se obişnuieşte să spunem ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale.

În timpul slujbei, Dumnezeu este rugat să le dăruiască iertarea păcatelor prin care au greşit în timpul vieţii şi să fie rânduiţi întru fericirea cea veşnică. Chiar dacă trupul rămâne neînsufleţit, este îngropat şi se descompune, sufletul îşi continuă existenţa în lumea veşniciei. Crezând în Înviere şi mărturisind legătura strânsă care există între suflet şi trup, Sfinţii Părinţi au hotărât ca Biserica să facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, să se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Este considerată dovada dragostei care nu-i uită pe cei care nu mai sunt printre noi şi care este mai puternică decât moartea, chiar şi dincolo de pragul mormântului.

Conform Tradiţiei, după minunea făcută de Iisus, Lazăr a fost numit episcop al oraşului Chition şi a trecut la cele veşnice la 30 de ani de la învierea sa.

Ramurile de salcii nelipsite de la sărbătoarea Floriilor
Femeile duc ramuri de salcie la biserică pentru sfinţire, pe care o duc acasă. În sâmbăta de pomenire a morţilor, tradiţia spune că oamenii duc ramuri de salcii şi la cimitir. Salcia este considerată simbol al renaşterii, curăţiei duhovniceşti dobândite prin rugăciune. Un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit mai ales la sat, este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri. După ce trec sărbătorile pascale se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului. Tradiţia mai spune că La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda prin care poți spiona telefonul mobil al unei persoane. Funcționează eficient atât pe sistem de operare Android cât și iOS
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cu ce se confruntă un celebru actor din Las Fierbinți. Niciodată nu și-a imaginat așa ceva
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Putin pornește războiul cu Trump! Situația Ucrainei, incertă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“