10. Ploaia colorată
Este un fenomen care a nedumerit lumea din timpuri străvechi, oamenii fiind îngroziţi de picăturile roşii, despre care credeau că ar fi de fapt sânge care cade din cer. De-a lungul timpului au existat însă şi ploi de un galben strălucitor, de culoare neagră sau de un alb lăptos. Cele mai frecvente sunt însă ploile de culoare roşie, care apar după ce vânturile puternice urcă în atmosferă particule de nisip sau praf de nuanţă roşie sau portocalie. Astfel, în amestec cu vaporii de apă, picăturile capătă o anumită nuanţă roşiatică, ciudată pentru oamenii obişnuiţi. Ploaia galbenă este rezultatul amestecului vaporilor de apă cu polen, iar cea neagră conţine praf de cărbune.
9. Vârtejul de apă
Vârtejurile de apă sunt fenomene meteorologice periculoase, care reprezintă o ameninţare constantă pentru marinari. Ele se formează pe suprafaţa mărilor sau oceanul şi acţionează ca nişte vortexuri care aspiră în apă norii care le însoţesc. În esenţă sunt asemănătoare tornadelor, dar deşi sunt mai slabe ca durată şi intensitate decât acestea, pot provoca daune semnificative navelor pe care le întâlnesc în cale. Viteza vântului asociată acestor vârtejuri de apă poate depăşi 100 km/oră, iar diametrul pâlniei este de aproximativ 50 de metri. În general, înălţimea vârtejurilor de apă variază între 300 şi 700 metri, dar s-au întâlnit şi cazuri extreme, cu înălţimi de 1.500 metri.
8. Ploaia cu animale
Există numeroase scrieri istorice în care se spune că porţile cerului s-au deschis şi în loc de ploaie, grindină sau ninsoare au căzut peste oameni, pe pământ, diferite animale de mici dimensiuni. Astfel de poveşti există pretutindeni în lume, iar în majoritatea cazurilor animalele despre care se vorbeşte sunt peşti, broaşte şi şerpi. De multe ori aceste fenomene au avut loc departe de habitatul natural al animalelor respective, alimentând astfel în folclorul popular temeri legate de ciumă şi magie neagră. Cu toate acestea, motivul real pentru aceste precipitaţii ciudate este unul cât se poate de lumesc. Vânturile puternice şi vârtejurile de apă pot ridica în atmosferă animale de mici de dimensiuni şi transporta cu viteze mari în norii de furtună, pentru ca apoi să lase înapoi pe pământ, când furtuna începe să se disipeze.
7. Flash-uri verzi, albastre şi roşii
Încă de la primele zboruri cu avionul, piloţii au relatat uimiţi că în timp ce se aflau în aer, în apropierea norilor de furtună, au văzut flash-uri luminoase, de culoare roşie, albastră şi verde. Aceste rapoarte au fost luate în considerare, iar tehnicile moderne de observare le-au permis cercetătorilor să descopere în atmosfera superioară fenomene optice spectaculoase, care explică ceea ce văd piloţii. Fiecare efect de iluminare are o cauză diferită, dar toate sunt consecinţa furtunilor care cauzează în atmofesră modificări elctromagnetice şi de presiune.
6. Megacryometeor
Grindina este un fenomen care dăunează culturilor, iar uneori poate afecta acoperişurile caselor sau îi poate răni pe oamenii aflaţi în spaţii naturale deschise. Cu toate acestea, ea pălăeşte în comparaţie cu megacryometeor. Acestea sunt bucăţi mari de gheaţă căzute din cer, iar prezenţa lor a fost raportată destul de des în ultimii 200 de ani. Exemplele cele mai recente vin din Spania şi Brazilia. Majoritatea acestor bucăţi de gheaţă cântăresc câteva kilograme, dar unii s-au trezit în curtea casei cu bucăţi de aproape 50 kg. Structural, aceste bucăţi de gheaţă nu au caracteristici comune cu grindina, iar cauzele formării lor nu sunt cunoscute. De altfel, s-a obervat că megacryometeor cad pe pământ „din senin”, fără a avea în atmosferă nori însoţitori.
5. Curcubeul de foc
Este un fenomen optic fascinant, care are multe dintre caracteristicile curcubeelor obişnuite. Apare atunci când Soarele se află la o înălţime mai mare de 58 de grade deasupra orizontului, iar lumina sa trece prin nori de înălţime, foarte subţiri, translucizi, formaţi din cristale hexagonale. Spectrul de culori este acelaşi ca al unui curcubeu normal, dar nu descrie un arc de cerc pe bolta cerească, desfăşurarea sa fiind paralelă cu pământul. La fel ca în cazul altor fenomene iridescente, precum penele de păun, culoarea percepută de observator se schimbă în funcţie de poziţia acestuia faţă de soare şi obiect.
4. Fulgerul globular
Relatările despre sfere de foc plutind pe bolta cerească i-au preocupat de sute de ani pe oamenii de ştiinţă. Durata lor de strălucire este mai mare decât a unui fulger obişnuit, ajungând până la 20 de secunde. Fenomenul este greu de explicat chiar şi de către cercetători. Un grup de savanţi australieni a elaborat o teorie privitoare la apariţia fulgerelor globulare, pornind de la ideea că ele se formează cu precădere în apropierea geamurilor, la ferestrele caselor sau avioanelor. După ce lovesc solul, trăsnetele lasă în urmă o dâră de particule încărcate electric (ioni). În cele mai multe cazuri, aceşti ioni pozitivi sau negativi se recombină imediat. Particulele care rămân în stare de ioni coboară spre pământ. Cercetătorii australieni cred că asemenea ioni se pot acumula pe partea exterioară a unor suprafeţe non-conductoare, cum sunt geamurile. Aceşti ioni acumulaţi pot produce un câmp electric ce poate străbate sticla. Câmpul electric dă electronilor de pe partea interioară a geamului suficientă energie pentru a disloca electroni din moleculele de aer înconjurătoare, eliberând în acelaşi timp fotoni care creează sfera luminoasă.
3. Norii tubulari
Sunt formaţiuni incredibile, care au aspectul unor tornade, dar poziţionate orizontal, paralel cu pământul. Se pot întinde pe o distanţă mai mare de 1.000 de kilometri, apărând la o înălţime de aproximativ 1,6 kilometri deasupra solului. Uneori există câte şapte-opt şiruri consecutive de astfel de nori. Deşi fenomenul producerii lor este studiat de mai bine de şaptezeci de ani, încă nu este pe deplin înţeles.
2. Fulgerele Catatumbo
Este un fenomen unic, care apare la gura de vărsare a râului Catatumbo (Lacul Maracaibo), din Venezuela. Fulgerul formează un arc de înaltă tensiune cu o înălţime mai mare de 5 km, iar fenomenul poate fi observat 150 de nopţi pe an, durând aproximativ 10 ore pe noapte şi apărând de 280 de ori pe oră. Se estimează că în zonă se produc 1.176.000 de descărcări electrice pe an, având o intensitate de 400.000 de amperi şi fiind vizibile de la o distanţă de 400 de km. Din acest motiv, fulgerul e folosit drept reper pentru navigaţie de sute de ani. Contactul cu vânturile ce vin dinspre Munţii Anzi cauzează furtuni şi fulgere, rezultat al descărcărilor electrice prin gazele ionizate, mai ales datorită metanului rezultat din descompunerea materiei organice din mlaştinile din apropiere. Metanul, fiind mai uşor decât aerul, se ridică în nori, provocând furtuni.
1. Tornade de foc
Apar în locuri în care este căldură foarte mare şi sunt asociate de obicei cu incendiile de vegetaţie. Rafelele de vânt se rotesc în jurul unei flăcări, pe care o alimentează cu oxigen, dând naştere acestui vârtej de foc. De obicei, miezul unei asemenea tornade are un diametru ce aproximativ 0,9 metri, dar au existat relatări despre vârtejuri chiar şi de 10 ori mai mari. În anul 1923, Japonia a fost lovită de un cutremur puternic, de peste 8 grade, care a dus la formarea unui tsunami. Apoi, vântul intens a creat o tornadă uriaşă de foc, care a ucis 44.000 de oameni care încercaseră să se adăpostească din calea valurilor.