DUMINICĂ, de Florii, vremea ramane rece pentru această dată. Amiaza nu aduce mai mult de 5 grade in estul Transilvaniei, dar si in extremitatea de sud-vest a tarii, in timp ce, in sudul Munteniei, termometrele vor strange 15 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând nord-vestul teritoriului, iar în primele ore ale zilei şi extremitatea estică, unde se arata si soarele.
Ploua în Oltenia, Banat şi local în Muntenia şi pe arii restrânse în rest. Seara şi noaptea, precipitaţiile se vor extinde în regiunile sudice şi local în cele centrale şi estice, unde vor fi mai ales ploi, iar în jumătatea nordică a Moldovei şi în estul Transilvaniei şi lapoviţe şi ninsori. Izolat în jumătatea sudică a ţării cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp.
În zona montană vor predomina ninsorile. Vântul este mai agitat prin sud şi sud-est şi pe crestele ontane.
Nebulozitatea se va accentua treptat şi in zona CAPITALEI, iar spre seara incepe sa ploua si vantul prinde putere. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, destul de modesta daca ne gandim la data din calendar.
LUNI. Incepem Saptamana Patimilor cu vreme închisă, iar în sudul, centrul şi estul ţării va fi foarte rece pentru începutul lunii aprilie. Astfel, peste zi, temperatura nu va depasi 2 grade in nordul Moldovei si estul Transilvaniei si 4…6 grade prin Oltenia, in timp ce in pe litoral si in Banat, cvor fi posibile cateva valori de 11 grade.
Vor cădea precipitaţii, mixte în Moldova şi local în Transilvania şi mai ales sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi pe arii mai restrânse în rest. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali.
În estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zonele de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 15….20 l/mp. Vântul continua sa sufle cu putere la munte, dar si în Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei, sporind senzatia de rece.
Vremea va fi închisă si in Bucureşti pe parcursul zilei de luni, cand putem vorbi despre o vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu o maxima de numai 6 grade in conditiile in care ploua si bate vantul, ceea ce insemna ca senzatia de rece va fi amplificata. In plus este de asteptat ca ploaia sa fie mai abundenta.
MARŢI, vremea va fi în continuare rece, chiar deosebit de rece în estul şi nord-estul ţării. Vor fi înnorări şi se vor semnala precipitaţii în sud, centru şi est şi pe arii mai restrânse în rest. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în Moldova şi în depresiuni şi mai ales ploi în rest. Vântul va prezenta intensificări temporare în toate zonele, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade in Moldova şi 12 grade in nord-vest.
Vremea ramane rece si in Capitală, unde amiaza nu vine cu mai mult de 9 grade. Cerul este innorat, continua sa plouasi vantul isi mai face si el putin simtita prezenta.
MIERCURI, desi incepe sa se incalzeasca usor în jumătatea de vest a ţării, ramane totusi destul de rece pentru acesta data calendaristica, chiar foarte rece în regiunile estice, unde vor fi localitati in care temepraturile maxime vor fi de numai 3 grade, in timp ce prin Banat sunt anuntate 13 grade. Vor mai fi precipitatii si la mijlocul saptamanii în estul şi sud-estul teritoriului, adica ninsori la munte, mixte în Moldova şi ploi în rest, pentru ca spre sfarsitul saptamanii probabilitatea de aparitie a precipitatiilor sa fie din ce in ce mai redusa. In aceste conditii si temperaturile incep sa creasca si este posibil ca in perioada Pastelui acestea sa fie apropiate de normal, adica cam intre 12 si 20 de grade.