DEMISII în M10. Monica Macovei, părăsită de un grup de colaboratori apropiaţi

Monica Macovei anunţă că un grup de colaboratori apropiați a decis, acum câteva zile, să părăsească Organizația din București a Asociației M10. 
Ionela Marcu
05 apr. 2015, 11:40
DEMISII în M10. Monica Macovei, părăsită de un grup de colaboratori apropiaţi

Președintele Asociației M10 București, Mihai Polițeanu, fost consilier al Monicăi Macovei, și-a dat demisia zilele trecute.

Mi-am dat demisia din M10. In urmatoarele saptamani ma ocup de lucrurile personale, neglijate atatia ani. (…) Mi-au fost comunicate in ultimele zile tot felul de posibile rezolvări si scenarii prin care sa revin in M10. Va multumesc, dar nu e cazul. In nicio forma si niciodata nu voi mai reveni in aceasta organizatie. Va promit, insa, ca vom ramane impreuna toti cei care suntem azi orfani de o forma de reprezentare a valorilor in care credem. Indiferent in ce forma. De altfel, asta mi se transmite si asta imi doresc si eu. Multumesc tuturor celor care s-au implicat în filiala Bucuresti a M10, chiar daca ramaneti sau nu in organizatie. Va pot spune ca băteam la fund orice organizatie de partid existent in termeni de valoare umană, implicare, organizare si solutii. Si nu glumesc”, a scris Poliţeanu pe Facebook.

Monica Macovei a scris, duminică, pe reţeaua de socializare, că mai mulţi  colaboratori au decis să părăsească Organizația din București a Asociației M10. 

„Îmi pare rău pentru decizia lor. Au fost alături de mine în focul ultimelor lupte electorale și mi-aș fi dorit să rămânem în continuare împreună. Au fost și rămân oameni buni, de a căror implicare România are nevoie. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut!

Însă în orice organizație, fie ea asociație, companie sau instituție, apar inevitabil momente în care unii membri ajung să aibă opinii sau priorități diferite. Când nu mai există altă cale, cel mai important este să ne putem despărți așa cum am colaborat, cu respect și demnitate.

Noi vom continua construcția Asociației si a partidului cu toți cei care rămân alături de noi și cu cei care ni se vor mai alătura. Și sper că la un moment dat să ne regăsim și cu cei plecați acum, în lupta pentru idealurile care ne animă”, a scris Macovei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație