GAZ METAN- STEAUA 1-2. „Mă bucur că am marcat şi am cîştigat. Raul mi-a dat o pasă foarte bună, iar eu am urmărit mingea şi am înscris. Am discutat în iarnă cu domnul Argăseală despre prelungire, dar acum n-am mai vorbit.
Ne bucură că patronul este în libertate, e ca un tată pentru noi. Aveam nevoie de dînsul. Vrem ca spectatorii să vină lîngă noi. Nu ne putem declara campioni pînă nu vom fi şi matematic”, a spus Prepeliţă la Digisport.
„A fost o victorie muncită. Şi ei voiau să cîştige aşa cum ne doream şi noi. Mă bucur pentru Popa că marchează şi ajută echipa cu golurile lui. Avem nevoie ca el să continue aşa. Iancu vine după o accidentare şi am decis să-l bag în a doua repriză, cu toate că a făcut un meci bun cu Petrolul. Încă nu ştiu ce are Tănase. Am vorbit cu Gigi Becali la telefon. Acum vom avea timp să vorbim şi faţă-n faţă”, a spus Costel Gâlcă.