Radu Mazăre a fost SUSPENDAT din funcţia de primar

Radu Mazăre, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a fost suspendat  din funcţia de primar al Constanţei.
Iulian Tudor
06 apr. 2015, 08:50
Radu Mazăre a fost SUSPENDAT din funcţia de primar

Prefectul Constantin Ion a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţia de primar al municipiului Constanţa a lui Radu Mazăre, decizia fiindu-i comunicată edilului, Consiliului Local Constanţa şi secretarului oraşului.

Ordinul este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv şi poate fi atacat în instanţă.

Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus vineri seara în arestul central al Poliţiei Capitalei. Edilul a fost transportat cu o dubă de la Constanţa la Bucureşti, după ce a fost arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Tot vineri, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de DNA Constanţa în dosarul în care este cercetat pentru vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate, procurorii stabilind că în acest caz bugetul Primăriei Constanţa a fost prejudiciat cu peste patru milioane de euro.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis joi arestarea preventivă a lui Radu Mazăre pentru 30 de zile.

Citeşte şi Radu Mazăre, trimis în judecată în dosarul terenurilor subevaluate

Primarul Constanței, Radu Mazăre, este cercetat de DNA pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.

Curtea Supremă a admis o contestație a DNA, după ce anterior un alt complet hotărâse, pe 18 martie, ca Radu Mazăre să fie cercetat în libertate.

Citeşte şi Fratele lui Radu Mazăre după decizia de ARESTARE: „Suntem pregătiţi psihic” VIDEO

În același dosar, instanța a decis arestarea pentru 30 de zile și a omului de afaceri Sorin Strutinsky, acesta fiind arestat preventiv și în alt dosar.

DailyBusiness
Vești despre călătoriile cu AVIONUL. Europa se pregătește de o scumpire drastică a biletelor!
Spynews
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Bzi.ro
Partidul AUR nu va participa la alegerile parlamentare. La Giurgiu și Bistrița-Năsăud au fost respinse dosarele candidaților. Urmează Iașul – UPDATE
Fanatik.ro
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Capital.ro
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Playtech.ro
Un nou cutremur a lovit România! Câte grade a avut. S-a simțit cel mai tare la...
DailyBusiness
20.000 de morți anual. România, la cheremul indiferenței Guvernului!
Adevarul
Clipe de groază în Turcia. Un resort din Antalya plin cu turiști români a fost cuprins de flăcări
wowbiz.ro
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Spynews
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Soția lui Radu Mazăre, Roxana, a născut! Fostul edil a devenit tată pentru a doua oară
Evz.ro
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
kanald.ro
Ea este Camelia, românca găsită fără suflare lângă o gară din Italia. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul femeii
Cancan.ro
Top 50 vedete jucăușe și provocatoare în poziții care mai de care! Iuliana Luciu, Geanina Ilieș și Bianca Drăgușanu s-au mângâiat pe posterioare!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
StirileBZI
Această băutură te lasă fără permisul de conducere! Provoacă un rezultat fals pozitiv la DrugTest
Prosport.ro
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
stirilekanald.ro
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea arunca în aer butoiul cu pulbere
substantial.ro
Zayn Malik își amână concertele din SUA după moartea fostului coleg Liam Payne
MediaFlux
Pensii 2025. Ministerul Muncii anunță cine sunt românii care NU vor primi bani în plus
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfaturi simple la îndemâna oricui: mic tratat despre comportamentele inadecvate față de anumite specii animale