ELENA UDREA, plângeri la organismele internaţionale. Striblea: Arestul preventiv este utilizat în mod abuziv

Avocatul Marius Striblea a anunţat, luni, că Elena Udrea şi-a propus să sesizeze organismele internaţionale, care se ocupă de monitorizarea justiţiei şi de drepturile omului, cu privire la modul în care se prezintă justiţia românească în momentul de faţă. Fostul ministru contestă utilizarea abuzivă a măsurii arestului preventiv şi practica denunţurilor. 
Romania TV
06 apr. 2015, 11:36
ELENA UDREA, plângeri la organismele internaţionale. Striblea: Arestul preventiv este utilizat în mod abuziv

Fostul ministru Elena Udrea a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, în dosarul „Gala Bute”.

Cererea a fost înregistrată pe 3 aprilie, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru vineri, 10 aprilie.

Luni, mai mulţi martori au fost audiaţi la DNA, în Dosarul Gala Bute.

Avocatul Marius Striblea a declarat că Elena Udrea a decis să sesiseze organismele internţionale, documentele urmând să fie redactate în acest sens.

„Începând de astăzi, doamna Udrea îşi propune să aducă la cunoştinţa organismelor internaţionale, atât statale cât şi neguvermentale, modul în care se prezintă justiţia românească in acest moment, modul in care este utilizat în mod abuziv arestul preventiv, modul în care multi aleg să facă denunţuri, ceea ce viciază profund actul de justiţie în România şi se ajunge de multe ori la rezultate neconforme cu realitatea”, a spus Striblea.

CITEŞTE ŞI Consiliera Elenei Udrea, Luminiţa Kohalmi, audiată la DNA în Dosarul GALA BUTE VIDEO

Avocatul a adăugat că vor fi sesizate toate organismele care se ocupă de drepturile omului şi care monitorizează justiţia.

„Modul în care se prezintă astăzi justiţia este un mod peste care nu se mai poate trece. S-a ajuns in situatia in care arestul preventiv este regula. Acum arestul preventiv nu duce decât la formularea de denunţuri. Arestul preventiv s-a transformat într-o pedeapsă anticipată. Nu mai există niciun motiv legal ca doamna Udrea să continue cercetarea in stare de arest„, a precizat Striblea. 

Avocatul a mai anunţat că audierile de luni „au infirmat definitiv teza cum că Gheorge Nastasia a dus o geantă ministrului„.

S-a stabilit ca regulă că nimeni nu intra  la ministru cu alt obiect decât foi, documente. Pe de altă parte, secretara ministrului nu l-a văzut niciodată pe Nastasia cu vreo geantă în mână nici în general, nici în octombrie 2011 în special. Sunt elemente noi pe care le vom folosi cu ocazia cererii de înlocuire a arestului preventiv pe care ICCJ o va judeca vineri”, a conchis Striblea.

 

 

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care au lucrat în străinătate. Decizie privind pensia din România
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Averea ascunsă a lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a primit o veste neașteptată
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Roberta Metsola susține livrarea de rachete Taurus Ucrainei
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni