Ilie Micolov are de luni de zile mari probleme de sănătate. Artistul, care a ajuns la 64 de ani, se mişcă foarte greu şi nu poate merge mai mult de câţiva metri, potrivit România TV.
„Eu sunt mai şubred acum şi nu mai pot munci din cauza genunchilor şi am venit să stau pe acasă. Aici cel puţin mă înţeleg cu doctorii ăştia ai noştri români„, a declarat Ilie Micolov.
Mare gurmand, Ilie Micolov a fost întotdeauna un om „cu greutate”. Şi, chiar dacă banii şi starea de sănătate nu mai sunt ca odinioară, artistul încă se bucură de o viaţă frumoasă. „Ne descurcăm atâta timp cât avem slăninuţa în frigider şi o spinare sau ceafă de purceluş să mai punem la grătar. Asta înseamnă viaţa s-o trăieşti„, spune Ilie Micolov.
Fost hocheist şi motociclist, Ilie Micolov încearcă acum să slăbească, însă trebuie să aibă mare grijă cu orice cură de slăbire, din cauza sănătăţii şubrede.