Vom avea TREN care leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord

Ministerul Transporturilor doreşte să lege Aeroportul Otopeni de Capitală cu metrou şi cale ferată până în 2020. Trenul de suprafaţă Gara de Nord - Aeroport ar putea costa de opt ori mai puţin decât metroul.
Marius Neagu
07 apr. 2015, 08:37
Vom avea TREN care leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord

Dacă proiectul metroului se ridică la peste un miliard de euro, trenul de suprafaţă Gara de Nord – Aeroport ar putea costa de opt ori mai puţin.

„Aici nu avem nevoie nici de exproprieri, pentru că reţeaua există deja. Este vorba doar de cei 700 de metri unde trebuie construit”, spune Mariana Ioniţă, directorul de strategii al CFR S.A, potrivit digi24.ro.

Cei 14 kilometri dintre Gara de Nord şi Mogoşoaia au doar nevoie de reparaţii, pentru ca viteza medie să o depăşească pe cea actuală, de 40 de km pe oră. Mai departe trebuie dublată linia existentă, construiţi alţi 700 de metri de şină şi un tunel de aproape 2,3 km care să coboare calea ferată sub DN1 şi aeroport.

Trenurile vor putea circula cu o viteză medie de 80 de kilometri la oră, ceea ce înseamnă că o călătorie din Gara de Nord şi până la Aeroportul Otopeni va dura 20-23 de minute.

„Trebuie un tren electric, în primul rând, un tren electric cu dublă comandă, ceva gen ramele de metrou sau Săgeţile albastre, care-ţi reduc costurile operaţionale cu 15-20%”, spune Ștefan Roşeanu, fost director general al CFR Călători.

Proiectul căii ferate Bucureşti Nord – Aeroportul Otopeni a fost realizat în 2008, iar acum trebuie doar reactualizat.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
Capital.ro
Toată țara e în doliu. Iubita vedetă TV ne-a părăsit mult prea devreme: Nu meritai această soartă crudă
Playtech.ro
Cine este Makaveli, care este numele real al interlopului TikTok. Are un...
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
„Întinde-te! Stai jos!”. Momentul în care medicul din Arabia Saudită a fost arestat în atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
E incredibil ce vrea să facă Aura Șova cu banii de la Vocea României
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Viktor Orban despre viitoarele schimbări globale și impactul asupra Europei
MediaFlux
KLAUS IOHANNIS a DECIS! ANUNȚ privind PREMIERUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Compania străină care vrea români la muncă. Le oferă 5500 de euro lunar