Poate pare greu de crezut, însă pe Pământ există o femeie care chiar nu se gândeşte câte calorii ar trebui să consume într-o zi. Ea doar mănâncă şi bea de toate. Cât de mult posibil. Asta pentru că visul ei este să devină cea mai grasă persoană din lume. Iar la îndeplinirea acestui obiectiv o ajută din plin logodnicul ei, care este bucătar.
Susanne Eman are 33 de ani, este din Casa Grande, Arizona şi are un vis care multora li se pare, cu siguranţă, cel puţin bizar: vrea să devină cea mai grasă persoană din istorie. Iar pentru asta trebuie să ajungă să cântărească peste 730 de kilograme, cât este actualul record în vigoare. Momentan, ea are o masă corporală de 343 de kilograme. Şi e în creştere.
În demersul său, Susanne, care are doi copii şi spune că pe măsură ce ia în greutate se simte mai bine şi mai sexy, este sprijinită de iubitul său, Parker Clack, un bucătar pe care l-a cunoscut pe internet şi care adoră să-i pregătească mese bogate şi gustoase. Iar ea ar mânca toată ziua.
Evident, o asemenea greutate implică şi riscuri pentru sănătate. Parker o încurajează însă pe Susanne să facă zilnic exerciţii care să o ajute să-şi păstreze o oarecare mobilitate, să meargă la piscină şi să facă plimbări cât de scurte.