Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, SSIR şi comisari ai Gărzii Financiare au făcut 11 percheziţii la sedii sociale, depozite şi domicilii în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti. Acestea aparţin mai multor cetăţeni turci care s-au constituit într-un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni pe linia evaziunii fiscale şi contrabandei cu fructe şi alte produse alimentare.
Pe numele a 12 membri ai grupării – dintre care şapte cetăţeni turci şi cinci români – au fost emise mandate de aducere, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, membrii grupului (peste 15 comercianţi turci şi angajaţi de-ai lor – cetăţeni români) importau preponderent prin portul Constanţa, atât în sistem containerizat, cât şi cu vaporul, mărfuri din Turcia, Asia de Sud-Est şi America Latină, pe numele unor firme fantomă.
Din port, fructele erau transportate cu autocamioane la depozitele altor firme din jurul Bucureştiului, aparţinând membrilor grupului, care înregistrau datele în mod fictiv în evidenţele contabile. Ulterior, mărfurile erau vândute în mod fictiv altor firme, unele tot de tip fantomă, în scopul creşterii artificiale a preţurilor şi apoi erau comercializate pe piaţa agroalimentară a Bucureştiului.
Societăţile fantomă importatoare nu figurează cu conturi în bănci şi nici cu plăţi efectuate la bugetul statului. Monitorizând activitatea ilegală a acestora, poliţiştii au constatat că doar pe numele uneia dintre ele, în decurs de patru luni s-au operat aproximativ 2.000 de importuri, iar pe numele celeilalte s-au efectuat, în acelaşi interval de timp, 180 de importuri, dintre care patru vapoare cu banane din America de Sud şi citrice.
De exemplu, una dintre firme într-o lună a importat patru vapoare cu banane şi citrice.
Anterior percheziţiilor de marţi, poliţiştii Grupului de Lucru Operaţional Porturi Constanţa şi ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au mai făcut trei descinderi la depozitele unde erau transportate fructele, de unde, cu sprijinul comisarilor Gărzii Financiare, au fost confiscate citrice şi banane în valoare de peste un milion de euro.
Întreaga operaţiune s-a desfăşurat sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa.