Un doctor din China a fost şocat în momentul în care un pacient s-a prezentat la spital cu o durere de cap după ce cu un an în urmă a avut montată o placă de de titan. Cu toate acestea, sub ea, a descoperit 12 viermi, care, în mod incredibil, i-au salvat viaţa bărbatului, potrivit Daily Mail.
Pham Quang Lanh, de 28 de ani, a suferit un accident de muncă în momentul în care o bară de metal i-a crăpat capul. Un an mai târziu, rana s-a umflat şi a început să îl doară. Cu toate acestea, creierul tânărului a fost salvat de la o infecţie mortală de 12 viermi care au mâncat-o.
„Viermii nu au mâncat creierul datorită plăcii de metal şi l-au ţinut în viaţă pe pacient deoarece au consumat infecţia„, a declarat doctorul Nguyen Duc Anh.
Chiar dacă muncitorul a realizat că ceva nu este în regulă, el a recunoscut că nu a mers la spital din lipsa banilor. De altfel, la trei ani după operaţia salvatoare încă mai are de achitat la factura medicală.
Viermii se pare că au fost depuşi de o specie de muscă, iar doctorii au recunoscut că astfel de cazuri sunt rare, chiar dacă este cunoscut faptul că aceste larve sunt folosite din vechime să cureţe rănile infectate.