Sancţiunea a fost aplicată la propunerea membrului CNA Radu Călin Cristea, cu şase voturi „pentru” (Valentin Jucan, Viorel Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), în timp ce Monica Gubernat şi Florin Gabrea au votat „împotrivă”.
Membrii CNA au considerat că unele comentarii făcute de Radu Banciu în respectiva emisiune au fost jignitoare la adresa comunităţii musulmane. Astfel, în acest caz, cei mai mulţi membri ai CNA au considerat că B1 TV a încălcat articolul 47, alineatul 1 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe”.
Pe de altă parte, CNA a reţinut în aceeaşi sancţiune faptul că B1 TV a redifuzat, pe 1 martie, un material despre averea şefului penitenciarului Jilava, Cătălin Stroe. Pentru acest material, B1 TV a primit o amendă de 10.000 de lei de la CNA, în şedinţa din 24 februarie.
Reprezentantul televiziunii B1 TV, Rareş Aniţa, a spus că Radu Banciu a exprimat o opinie în emisiunea sa, precizând că legislaţia nu interzice abordarea niciunui subiect.