Tardigradele suportă lipsa de gravitaţie, care în cazul altor forme de viaţă duce la umflarea corpurilor precum un balon, capilarele cedând şi sângele fierbând în vene, scrie onlinereport.ro. Acestea trec şi testul radiaţiilor, care ar face ca o vieţuitoare să-şi piardă cunoştinţa în 15 secunde, conform BBC.
Trimis în spaţiu, un astfel de grup de animale, nu mai mari de un mm lungime, nu doar că a supravieţuit (în mare parte), însă femelele au depus şi ouă. Mai mult, puii au fost perfect sănătoşi.
Citeşte şi A fost descoperit ADEVĂRUL CREAŢIEI. ADN-ul UMAN a fost adus pe Terra de către extratereştri
Tardigradele reuşesc să trăiască în cele mai extreme locuri de pe Terra. Au fost descoperite la o altitudine de 5.546 de metri, în Himalaya, în apele termale din Japonia, dar şi pe fundul oceanului, în Antarctica.
Aceste mici vietăţi pot fi fierte de 150 de grade şi îngheţate, şi vor scăpa cu viaţă. Probabil cel mai bine adaptate vietăţi de pe Pământ, tardigradele pur şi simplu iau în râs „adaptările” alor vieţuitoare de pe Terra. Au opt picioare, guri feroce, asemeni urşilor, dar în miniatură, cu dinţi ce te bagă în groază, dacă-i vezi la microscop. Dacă nu ar fi unele dintre cele mai mici animale din natură, ar fi chiar de speriat. Mărimea maximă la care ajung este de doar 1,5 mm, aşa că nu pot fi văzute decât la microscop.
Mişună pe Terra de 500 de milioane de ani
Semn că sunt perfect adaptate, au fost găsite fosile ale acestor vieţuitoare şi de acum 500 de milioane de ani. Au fost descoperite în 1773 de un pastor german, Johann August Ephraim Goeze. Abia trei ani mai târziu, un om de ştiinţă italian a descoperit şi super-puterile lor.
Lazzaro Spallanzani a adăugat apă rămăşiţei unei astfel de vieţuitoare şi a privit la microscop, scriind apoi despre descoperirile sale.
Chiar din 1702, un om de ştiinţă olandez, Anton van Leeuwenhoek, a descoperit că simplă adăugare a apei peste un fir de praf, aparent lipsit de viaţă, a reînviat micile vieţuitoare. În decurs de o oră de la acest „duş”, multe mici vieţuitoare au început să fie active.
S-a crezut iniţial că pot supravieţui fără apă luni întregi. Ulterior, s-a descoperit că pot rezista chiar zeci de ani. În cadrul unui experiment, au fost reînviate tardigrade dintr-o mostră de sol veche de 120 de ani, luată de la un muzeu.
Citeşte şi BAZĂ EXTRATERESTRĂ, descoperită în Himalaya. Comunicatul OFICIAL al autorităţilor din India şi China
Cum reuşesc aceste mici animale să nu moară în perioada în care apa nu e de găsit? Pur şi simplu îşi retrag capul şi picioarele şi intră într-o stare ce seamănă cu moartea. Rata metabolismului se menţine la 0,01% din cea normală, aşa reuşind să supravieţuiască atâta amar de vreme. În momentul în care intră în contact cu apa, micile corpuri prind din nou viaţă.
În ceea ce priveşte temperaturile extreme pe care le poate suporta, experimentele au arătat că îşi revine fără probleme după ce sunt încălzite la 151 de grade Celsius, dar şi după ce stau la temperaturi de minus 200 de grade timp de 21 de luni sau chiar în nitrogen lichid, la minus 253 de grade, în aceste condiţii rezistând timp de 26 de ore. Rezistă, timp de opt ore, şi dacă stau în heliu lichid, la temperaturi de minus 272 de grade Celsius. Îşi revin imediat ce dau de apă.