Monica Iacob Ridzi află peste o lună dacă iese din închisoare. Fostul ministru a cerut întreruperea pedepsei

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, are de aşteptat încă o lună până să afle dacă pedeapsa îi va fi întreruptă din cauza problemelor de sănătate. Judecătorii Tribunalului Ilfov au decis să le dea termen o lună celor de la IML pentru efectuare expertizelor şi pentru trimiterea rezultatelor analizelor la instanţă. Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare la începutul acestui an pentru abuz în serviciu.
Filip Stan
09 apr. 2015, 05:49
Monica Iacob Ridzi află peste o lună dacă iese din închisoare. Fostul ministru a cerut întreruperea pedepsei

Monica Iacob Ridzi a cerut întreruperea executării pedepsei de 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Recent, fostul ministru al Tineretului și Sportului a fost transferat de la Secția exterioară a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava, din cauza problemelor sale de sănătate și la cererea medicilor.

Cererea Monicăi Iacob Ridzi a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov în data de 26 martie 2015 şi a ajuns în faţa instanţei, la un prim termen, pe 30 martie. Atunci Tribunalul Ilfov a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cazul Monicăi Iacob-Ridzi, prin care să se constate dacă aceasta suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

„Dispune emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale şi la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deţine la sediul INML”, a decis, luni, Tribunalul Ilfov.

De asemenea, prin expertiză, trebuie să se stabilească și dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.

„În baza art. 593 al. 1 Cod procedură penală constată că Tribunalul Ilfov este instanța competentă să soluționeze cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de petenta condamnată Iacob Ridzi Monica Maria. În baza art. 592 al. 2 Cod procedura penală rap. la art. 591 al 2 Cod procedură penală și art. 589 al. 1 lit. a) Cod procedură penală dispune efectuarea expertizei medico-legale prin care să se constate dacă petenta condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei și dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății”, se arată în minuta judecătorilor.

Instanța a dispus emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale și la Penitenciarul Spital București Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deține la sediul Institutului.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Anunț pentru toți șoferii de la RAR. Informații despre siguranța mașinii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți