Numele lui Traian Basescu apare în dosarul de mită al medicului lui Omar Hayssam

Numele fostului preşedinte Traian Băsescu apare în dosarul în care medicul sirian Mohamad Yassin, care a negociat în 2005 eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, potrivit România TV.
Iulian Tudor
09 apr. 2015, 14:52
Numele lui Traian Basescu apare în dosarul de mită al medicului lui Omar Hayssam

Medicul Mohamad Yassin s-a lăudat rudelor cu o relaţie strânsă pe care ar fi avut-o cu fostul preşedinte Traian Băsescu.

Yassin ar fi spus că Omar Hayssam a fost scos din închisoare cu ajutorul lui Traian Băsescu. Declaraţiile medicului sirian au fost înregistrate cu camera ascunsă chiar de rudele lui Omar. 

În motivarea deciziei de arestare apar pasaje în care Mohamad Yassin invocă numele lui Traian Băsescu.

„Încă de la momentul primei întrevederi cu cei doi denunțători, din data de…2014, se vorbește despre relația strânsă pe care inculpatul Y.M. (Yassin Mohamad, n.r.) pretinde că ar fi avut-o cu…T.B. (Traian Băsescu, n.r.), relație care s-ar fi stricat din cauza înstrăinării în baza unor procuri a imobilelor pe care O.H. (Omar Hayssam, n.r.) i le-ar fi transmis inculpatului Y.M. În ciuda acestei deteriorări a relației, inculpatul a pretins că în urmă cu o zi (…2015), prin raportare la data convorbirii cu…O. (…2015), l-a sunat pe acesta de ziua lui, acest aspect fiind afirmat și de către martorul… în declarația dată în data de…2014. Apelativul cu care interlocutorii îl identifică pe cel la care se referă este „…” și, deși inculpatul T.F. (Tahli Fadel) a pretins în declarația dată în fața procurorului că nu știe despre cine este vorba, martorul denunțător menționează în mod expres că este vorba despre …, T.B…”, se arată în motivarea judecătorilor.

Mohamad Yassin a fost arestat, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut aproximativ două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam. Alături de el a fost arestat şi Tahli Fadel, acuzat de complicitate.

Decizia, luată de Tribunalul Bucureşti, poate fi contestată la Curtea de Apel.

Numele lui Yassin a fost vehiculat de presă şi în cazul răpirii jurnaliştilor. Omar Hayssam l-a turnat la DNA pe mai vechiul său prieten, Mohamad Yasin.

Citeşte şi: Omar Mahmoud, fratele teroristului Hayssam, prins în Turcia şi predat autorităţilor române

În ordonanțele procurorilor se arată că în perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă.

Potrivit România TV, cei doi ar fi fost denunţaţi la DNA chiar de Omar Hayssam, condamnat la ani grei de închisoare pentru terorism.

Tribunalul Bucureşti urmează să decidă, vineri, dacă Mohamad Yassin şi Tahli Fadel vor fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor DNA.

Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de instanţa supremă. Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

Citeşte şi: Omar Hayssam, CONDAMNAT DEFINITIV la 23 de ani de închisoare

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad. În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

În iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad.

El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreună cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Schimbări legislative legate de telefoanele mobile. Sunt valabile pentru toți abonații
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?