Tradiţii şi sărbători străvechi de Paştele ortodox grecesc

Paștele Ortodox este una dintre cele mai importante sărbători în Grecia, unde se celebrează Învierea Domnului și venirea primăverii cu sărbători tradiționale care sunt marcate în țară de vineri până luni.
Iulian Tudor
10 apr. 2015, 10:30
Tradiţii şi sărbători străvechi de Paştele ortodox grecesc

„Paște” vine de la cuvântul evreiesc „pesah”, care înseamnă „trecere”, prin care poporul evreu celebrează eliberarea de sub jugul egiptean și trecerea prin Marea Roșie relatată de Vechiul Testament. Festivitatea este și un simbol al „trecerii” de la iarnă la primăvară și face referire la celebrările păgâne care se mențin vii după atâtea secole, potrivit Agerpres.

Una din festivitățile cele mai reprezentative în Grecia este cea desfășurată în insula Chios și care constă într-o întrecere cu petarde între cele două parohii din satul Vrondados (în grecește tunet). În secolul XIX, sub dominația otomană, comunitatea greacă ortodoxă locală nu avea acces la arme, dar în timpul Paștelui, autoritățile permiteau folosirea unui tun de către cele două parohii pentru a putea marca cu salve sărbătorile.

Spectacolul focului încrucișat durează până la miezul nopții și se estimează că în acest „schimb de focuri” se lansează între 80.000 și 120.000 de rachete între cele două parohii. Nikos Ipsilos, un localnic din Vrondados, în vârstă de 55 de ani, a declarat agenției EFE că participă de tânăr la această tradiție, subliniind că nu există „niciun fel de dușmănie între participanți”.

„Majoritatea sunt elevi de liceu, iar adulții au în jur de 30 de ani”, spune Ipsilos cu nostalgie. Materialul pirotehnic se confecționează din salitru (60 %), carbit (40 %) și sulf (20 %) iar tradiția se transmite de la o generație la alta. El spune că în ultimii ani asistă la acest schimb de petarde peste 5.000 de spectatori, între care mulți turiști din Japonia și Coreea.

În fața pericolului producerii de incendii, pompierii din localitate sunt plasați în alertă maximă iar primăria adoptă măsuri de protecție pentru case și restricționează circulația de teama accidentelor. Ipsilos își amintește că în urmă cu 15 ani a avut loc un mare incendiu la depozitul unde se țineau petardele și doi tineri au murit după ce au inhalat gaze toxice.

Un alt localnic de aceeași vârstă, Andonis Tsatsaronis, mărturisește că nu a luat parte niciodată la această întrecere și că preferă să urmărească spectacolul de pe un deal din apropiere. „Dictatura militară din anii 70 a interzis festivitatea, dar tradiția lansării petardelor de Paști a continuat, fiind considerată atunci un simbol al rezistenței, în condițiile în care poliția îi aresta pe participanți”, a povestit Tsatsaronis.

O altă insulă în care Paștele se sărbătorește într-un mod original este Corfu unde sâmbăta dinaintea Paștelui se aruncă găleți cu apă de la ferestre și care se sparg pe caldarâm. Este un mod de a celebra Învierea, iar orchestrele filarmonice locale cântă pe tot parcursul zilei.

Iar în Leonidio, o localitate din Peloponez, în noaptea de Înviere răsună cântecul Hristos a Înviat în timp ce pe cer urcă mii de baloane umplute cu aer cald, lansate din parohie.

CITEŞTE ŞI: OBICEI UNIC de Paşte: Localnicii din Alba îl respectă cu sfinţenie de zeci de ani

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri