Imginea a fost făcută într-un parc de safari din apropierea localităţii Lahore, din estul Pakistanului. Fotograful a văzut leul şi a decis să se apropie.
„Mă gândeam că trebuie să ilustrez caracterul şi statusul leului şi asta a fost singura metodă pe care am găsit-o la îndemână”, a povestit Saeed.
Sunetul produs de lentilele sau de shutterul aparatului foto i-a atras atenţia leului şi, chiar în momentul în care a fotograful a apăsat butonul de declanşare, leul a sărit la atac.
Animalul se afla la trei metri de el, dar fotograful a reuşit să sară în maşină în ultima secundă.
„Atunci râdeam, dar acum când îmi amintesc de incident nu cred că aş mai fi în stare să procedez la fel. A fost destul de aproape”, spune Saeed.