Potrivit unui raport al OMS, New Delhi conduce detaşat în topul celor mai poluate oraşe din lume, la mare distanţă de Beijing.
Studiul OMS a luat în calcul prezenţa în aer a unor particule microscopice care pot pătrunde în plămâni şi chiar în sânge.
„Ceea ce ne interesează este nivelul de particule din acest moment. Este cam de 20% sau 30% pe metru cub de aer, faţă de standard. Dar toată lumea vorbeşte de poluarea din Beijing, însă nu la fel se vorbeşte despre New Delhi. Cred că este vorba de nivelul de cunoaştere, de asumare. Nivelul de poluare este de 40% până la 50%, faţă de cel din Beijing”, a declarat cercetătorul Joshua Apte.
Standardul impus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este 10% (particule într-un metru cub de aer – n.r.), nivelul obişnuit în Beijing se situează în jur de 100%, în timp ce la New Delhi în ultimii ani media este de 153%.
La prima vedere, situaţia de la New Delhi nu pare atât de periculoasă ca la Beijing, pentru că particulele luate în calcul sunt invizibile pentru ochiul uman. Dar asta nu le face mai puţin periculoase pentru căile respiratorii.