Robert Hriscu are nu mai puţin de 13 bonuri fiscale primite în ziua de 7 februarie, cu valori între 6 şi 6,99 lei. Pe toate le-a căpătat jucând la pariuri sportive.
Citeşte şi LOTERIA BONURILOR FISCALE. Un bărbat susţine că are 23 de bonuri câştigătoare. Ce va face cu banii
Potrivit opiniatimisoarei.ro, norocosul este din Sânnicolau Mare şi a mers deja la Finanţe să facă anunţul. A întocmit o cerere şi a ataşat bonurile câştigătoare.
Pe lângă Robert Hriscu, în Sânnicolau Mare se găsesc şi alţi câştigători ai primei extrageri. Nu mai puţin de şapte persoane au fost la sediul Finanţelor în primele patru ore ale zilei de marţi, ca să anunţe că se află printre învingători.