Chiar daca au scapat de pericolele “chimicalelor”, parintii ar trebui sa ia in calcul mai multe aspecte atunci cand cumpara alimente organice.
Organic si industrial, plusuri si minusuri
Potrivit unor statistici realizate in Statele Unite, consumatorii de alimente organice sunt de opt ori mai predispusi infectiei cu bacteria E.coli decat cei care nu consuma alimente organice. De asemenea, infestarile cu salmonella sunt mai dese in randul celor care mananca alimente organice decat cei care nu fac acest lucru. Un alt pericol vine din zona fungica. Specialistii spun ca principala sursa de contaminare a alimentelor cu aceste bacterii este ingrasamantul (balegarul) pe care agricultorii in folosesc in fermele lor. Lipsa substantelor chimice din pesticide, de exemplu, creste riscul infestarii cu fungi a fructelor si semintelor.
De asemenea, studii ample realizate in Olanda, Danemarca si Austria au descoperit o bacterie foarte periculoasa (Campylobacter) la toti puii organici studiati, si la numai o trime din puii de crescatorie obisnuita. De asemenea, 72% dintre puii organici studiati erau infestati cu diversi paraziti. Pentru ca nu sunt hraniti cu antibiotice, puii organici sufera de mai multe boli.
Un studiu din 2006 realizat in Austria si Olanda a descoperit ca un sfert din porcii crescuti in fermele organice analizatea aveau pneumonie si doar 4% din cei din fermele obisnuite erau bolnavi.
Ingrasamant natural si industrial, plusuri si minusuri
Pentru a proteja culturile, fara a apela la substante chimice, producatorii ar trebui sa respecte cateva reguli in ceea ce priveste balegarul folosit ca si ingrasamant. Desi acesta ar trebui sa fie “proaspat”, multi producatori prefera sa-l lase sa “fermenteze” mai multe saptamani. Totusi, daca se apeleaza la aceasta metoda, atunci ingrasamantul ar trebui tinut doua luni la temperaturi de 55-70 de grade Celsius, pentru a omori potentialele bacterii. Putini dintre producatori folosesc, insa, termometre pentru a verifica siguranta ingrasamintelor pe care le folosesc pentru culturi, sau registre care sa arate cat de mult timp a stat la fermentat ingrasamantul. In alte ferme, desi declarate organice, se folosesc, totusi, substante chimice.
Citeste mai mult pe sfatulparintilor.ro