CAMPANIE EMOŢIONANTĂ! Cum puteţi dona PĂR pentru perucile copiilor bolnavi de CANCER

Toţi cei care doresc îşi pot dona părul pentru realizarea unor peruci pentru copiii bolnavi de cancer.
Iulian Tudor
15 apr. 2015, 06:29
CAMPANIE EMOŢIONANTĂ! Cum puteţi dona PĂR pentru perucile copiilor bolnavi de CANCER

Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi (SSMI), de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, au adus la Iaşi o campanie coordonată şi desfăşurată de mai mulţi ani de o organizaţie din Marea Britanie. Aceştia le cer ieşenilor dispuşi să se tundă să doneze părul pentru a se putea realiza peruci din păr natural pentru copiii care şi-au pierdut părul în urma tratamentelor împotriva cancerului, scrie ziaruldeiasi.ro.

Citeşte şi OBICEIUL de DIMINEAŢĂ care creşte riscul de cancer cu peste 60%

Pentru a putea dona, ieşe­nii trebuie să aibă părul curat, uscat, în condiţii bune, să nu aibă firele despicate, de orice culoare naturală, chiar dacă este drept, cârlionţat sau creţ. Părul poate fi şi vopsit, dacă acele culori care au fost folosite sunt naturale, dar mai poate fi şi păr care a fost tăiat în urmă cu mai mult timp şi păstrat în condiţii bune.

Codiţele ce pot fi donate de ieşeni trebuie să aibă măcar 17 centimetri în lungime, dar nu pot fi vopsite în culori stridente, care nu sunt naturale, precum albastru sau verde. Nici părul gri, în majoritate, nu este acceptat, decât dacă este în pro­porţie de maximum 10%. Înainte de a fi donat, părul trebuie tăiat şi uscat, prins cu două elastice de păr, imediat sub tăietură şi la celălalt capăt, pentru a putea fi transportat mai uşor, organizatorii recomandând folosirea pungilor de plastic pen­tru a depozita părul imediat după tăiere.

În Marea Britanie, campania este organizată de Little Princess Trust, iar la Iaşi este coordonată de Ioana – Maria Andrioaie, de la SSMI, numărul de contact pentru cei care doresc să doneze fiind 0744818685. În paralel cu donarea de păr este organizată şi o campanie de strângere de fonduri pentru cei care vor să ajute financiar cumpărarea unor peruci.

Citeşte şi Grupa de sânge îţi arată dacă ai risc de cancer

Spynews
Cum arată acum Daria, fosta iubită a lui Alex Bodi! Cu ea a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să nu-i faci câinelui pe timp de caniculă. Riști să-i provoci un șoc termic
Capital.ro
UE a dat ordin. BNR schimbă legea. Numai câte 10 persoane au voie!
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
CRESC SAU NU TAXELE? Toți românii trebuie să știe asta
Adevarul
Imagini virale cu un sucevean care şi-a trasat, cu trafaletul, propria trecere de pietoni în faţa barului unde bea de obicei VIDEO
Spynews
Mama Cristinei Rotaru, atac dur la adresa lui Andrei Rotaru! Soacra concurentului de la Insula Iubirii l-a pus la punct: ”Nu cumva ești expirat?”
Spynews
Bianca Sârbu s-a tuns periuță! Motivul neașteptat al schimbării radicale | VIDEO
Evz.ro
Schimbare majoră pentru toți românii. Apare un nou CNP
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Sorana Cîrstea este FURIOASĂ după câștigul lui David Popovici! Sportiva a decis să nu mai tacă și, dacă citești ce a spus
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Motivul halucinant pentru care o tânără din Călărași ar fi fost aruncată pe geam de iubit. Tânăra a căzut de la etajul trei
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri, case sau mașini. S-a dat ordin: Trebuie să plătească!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Nicolae Ciucă deschide dialogul pentru un proiect politic comun al forțelor de dreapta
MediaFlux
RUSIA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu NATO! Avertismentul EXPERȚILOR MILITARI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?