Niculae Mircovici a declarat că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit că deputaţii pot depune până în 11 noiembrie amendamentele la proiectul Legii privind asistenţa socială, urmând ca membrii Comisiei de muncă să elaboreze raportul până în 14 noiembrie.
Mircovici a mai spus că este necesar ca legea să fie adoptată cât mai repede de Camera Deputaţilor, pentru ca Parlamentul să analizeze apoi proiectul bugetului de stat pe anul 2012.
Proiectul legii asistenţei sociale a trecut luni de Senat prin adoptare tacită, termenul până la care Senatul îşi putea exprima un vot asupra acestui proiect, 3 noiembrie, fiind depăşit.
Neînţelegerile dintre senatorii Puterii şi cei ai Opoziţiei privind amendamentele şi forma în care legea ar trebui transmisă Camerei Deputaţilor au reuşit să blocheze lucrările plenului Senatului mai bine de patru săptămâni.
Proiectul legii asistenţei sociale a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de 12 ori.