ÎCCJ va judeca pe 25 mai recursul Avocatului Poporului privind ridicarea maşinilor

Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca pe 25 mai recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, potrivit site-ului instanței supreme.
Filip Stan
15 apr. 2015, 12:23
ÎCCJ va judeca pe 25 mai recursul Avocatului Poporului privind ridicarea maşinilor

„Vă solicităm să constatați că problema de drept prezentată a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente”, se arată în recursul formulat de AP, potrivit site-ului instituției.

Conform sursei citate, examinarea jurisprudenței la nivel național a relevat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește legalitatea hotărârilor consiliilor locale având ca obiect reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

Astfel, potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.

Opinia instanțelor judecătorești a fost în sensul că hotărârile consiliilor locale având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar au fost adoptate cu depășirea competenței ce revine consiliilor locale.

Citeşte şi Veşti bune pentru şoferi. Avocatul Poporului contestă ridicările de maşini. Cine ar putea primi banii înapoi

Într-o altă orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că posibilitatea reglementării procedurii ridicării vehiculelor staționate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de autoritățile publice locale rezultă din interpretarea unor dispoziții din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 și ținând seama de faptul că regulamentul în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât prin hotărâre de guvern.

„Apreciem că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar depășesc competența ce revine consiliilor locale în această materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forță juridică superioară”, se susține în recursul formulat de AP.

Potrivit sursei citate, Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții cu privire la procedura în care se execută măsura ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar. În aceste condiții, la nivelul autorităților administrației publice locale, au fost adoptate o serie de acte cu caracter normativ prin care s-a reglementat în detaliu procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.

„Împrejurarea că prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, nu este reglementată această procedură de aplicare a măsurilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar nu poate fi interpretată extensiv drept o omisiune a legiuitorului ce ar putea fi îndreptată prin voință unilaterală a autorității deliberative locale și în niciun caz nu poate justifica demersul autorității locale de a adopta reglementări într-un domeniu rezervat prin lege în competența legislativă a Guvernului”, mai apreciază sursa citată.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Un bărbat din Kerala, blocat timp de 42 de ore într-un lift de spital fără mâncare sau apă
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'