Reacția lui Jens Stoltenberg survine după ce la Kiev s-a anunțat că cel puțin opt soldați ucraineni au fost uciși săptămâna aceasta în confruntările cu insurgenții proruși, în pofida armistițiului ce este în vigoare de două luni.
Atât armata ucraineană cât și separatiștii se acuză reciproc de încălcarea încetării focului și de comasarea a noi trupe și echipamente militare în apropierea liniei frontului, zona de unde, în virtutea acordului de la Minsk, ambele părți trebuie să-și retragă complet armamentul greu pentru a se crea o zonă demilitarizată cu o lățime de mai multe zeci de kilometri.
‘Suntem foarte îngrijorați de sporirea violenței în estul Ucrainei și am constatat noi încălcări ale armistițiului’, a spus Stoltenberg în fața presei în timpul unei vizite la Reykjavik (Islanda). ‘Am observat și noi deplasări de armament greu și evident că acest lucru ne preocupă foarte mult pentru că subminează încetarea focului și întregul acord de la Minsk’, a adăugat el, cerând ambelor tabere să respecte armistițiul și să implementeze acordul de la Minsk, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Luptele au reizbucnit în Ucraina. Şase soldaţi au murit
‘Cer de asemenea Rusiei să înceteze sprijinul acordat separatiștilor și să-și folosească întreaga ei influență pe lângă aceștia pentru a respecta încetarea focului și a-și retrage armamentul de pe linia frontului’, a mai declarat secretarul general al NATO.
Președintele rus Vladimir Putin a susținut din nou, în aceeași zi, că în Ucraina nu există trupe rusești, deși guvernul de la Kiev și NATO au prezentat de-a lungul timpului numeroase elemente ce indică prezența unor trupe și echipamente militare ale armatei ruse în zonele din estul Ucrainei controlate de separatiștii rusofoni.