Preda: Retragerea lui Prigoană, şi o pierdere şi un câştig pentru PDL

Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a declarat pentru RFI că retragerea lui Silviu Prigoană din statutul de posibil candidat la Primăria Capitalei din partea PDL este şi o pierdere şi un câştig pentru partid.
Romania TV
21 mart. 2012, 14:09
Preda: Retragerea lui Prigoană, şi o pierdere şi un câştig pentru PDL

„Pot să spun că e şi una şi alta, pentru că, dacă n-ar fi renunţat, am fi avut totuşi un candidat, mai e puţin timp până la alegeri şi n-avem unul. Pe de altă parte, e un câştig, pentru că domnul Prigoană s-a manifestat deocamdată, în calitatea lui de posibil candidat, doar declarând că vrea să fim ca-n Belarus şi anume să introducem pedeapsa cu moartea”, a spus europarlamentarul democrat-liberal, potrivit Mediafax.

Preda a adăugat că „discursul agresiv la adresa intelectualilor” pe care l-a avut Silviu Prigoană îi aminteşte de „o retorică a Partidului Comunist din diverşi ani, de-a lungul evoluţiei regimului”. „Şi îmi aduce aminte de asemenea de retorica folosită de Ion Iliescu la începutul anilor ’90. Deci nu-i văd locul în acest context”, a menţionat Preda.

El a mai spus, referindu-se la desemnarea unui candidat pentru Primăria Capitalei, că a cerut de un an de zile să se facă o competiţie internă. „Nu s-a întâmplat aşa şi acum suntem între diverse mofturi şi diverse sondaje, mai mult sau mai puţin publice. În multe ţări europene, candidaţii se anunţă cu mai mult de un an înainte, pentru a avea timp să construiască în mod veritabil o viziune, nu să vândă nişte gogoşi în timpul campaniei electorale. Suntem acum într-o situaţie în care va trebui să improvizăm”, a spus Preda.

Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat, miercuri, că nu mai candidează din partea PDL la alegerile pentru Bucureşti, fiind nemulţumit că „greii partidului” Teodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu nu îl consideră „suficient de intelectual” ca să reprezinte partidul.

„Am spus că nu mai candidez din partea PDL la alegerile pentru Bucureşti datorită faptului că greii între ghilimele ai partidului Theodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu au o campanie împotriva mea, că nu pot reprezenta partidul. Ei nu consideră că e corect să fie reprezentaţi de un cetăţean care şi-a făcut notorietate cu pliciul în Can-Can. Am decis că las intelectualii să reprezinte partidul, să fac pârtie, dacă eu nu sunt suficient de intelectual să-i reprezint, dacă notorietatea nu contează”, a explicat Silviu Prigoană.

El s-a arătat nemulţumit de faptul că atacurile la adresa sa care vin din partea colegilor de partid nu au legătură cu munca lui politică.

Prigoană a mai spus că el nu a făcut de ruşine partidul, a fost disciplinat, ca într-un final să se ajungă ca Baconschi să spună despre el că este copia palidă a lui Oprescu.

„Eu n-am făcut de ruşine partidul, am fost disciplinat, ca într-un final să se ajungă ca greii partidului, intelectualii partidului să spună că sunt o copie palidă a domnului Oprescu. Atunci am să-l las pe domnul Baconschi să fie copia îmbujorată a domnului Oprescu”, a precizat Prigoană.

Prigoană a mai spus că a ajuns deputat PDL „pe vot popular”, arătând că el a fost singurul deputat democrat-liberal din Bucureşti care a intrat în Parlamentul României „pe vot popular, cu aproape 60%”.

Silviu Prigoană a menţionat că rămâne în PDL şi că mai e timp până la alegeri.

„Rămân în PDL, nu sunt un trădător, nu plec din PDL la prima adiere. Dacă partidul e nemulţumit de declaraţiile mele, să mă excludă”, a precizat Silviu Prigoană.

Întrebat dacă intenţionează să candideze la alegerile din Bucureşti ca independent sau din partea altei formaţiuni politice, Prigoană a răspuns că mai e timp până la alegeri.

„Mai e timp până la alegeri. Poate să dorească UDMR să-i reprezint sau alte alianţe, cum este PNG-PRM, se vor orienta să-i reprezint pe ei în alegeri”, a adăugat Prigoană.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se mută toți bucureștenii și nu numai. E foarte aproape de capitală, dar traiul aici e de 4 ori mai ieftin. Tinerii și pensionarii își permit să cumpere case și apartamente, sunt locuri de muncă, școli bune, spitale, magazine mari și drumuri reparate
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în plus
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Ninsori și circulație îngreunată în mai multe județe din România
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni