„Vom discuta în momentul în care va apărea o astfel de iniţiativă legislativă, dar decizia în ceea ce priveşte iniţiativele legislative venite din partea colegilor din Parlament aparţine în exclusivitate Parlamentului„, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale pentru parlamentari, a fost depusă, joi, la Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar. Pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.
Peste 100 de parlamentari ar urma să beneficieze de acest tip de pensii, dacă propunerea va fi aprobată de Legislativ.