DEZASTRU în Liga 1. Astra Giurgiu nu a primit licenţa pentru cupele europene. Locul 8 ar putea merge în Europa

Comisia de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere a respins cererea de acordare a licenţei UEFA grupării Astra Giurgiu.
Daniel Spătaru
17 apr. 2015, 15:31
DEZASTRU în Liga 1. Astra Giurgiu nu a primit licenţa pentru cupele europene. Locul 8 ar putea merge în Europa

Astra Giurgiu nu a îndeplinit criteriul financiar, conform manualului de licenţiere, depunând actele prin care dovedea achitarea datoriilor, după expirarea termenului.

Oficialii Astrei au anunţat că vor face apel la această decizie, iar dacă situaţia va rămâne neschimbată până la finalul sezonului, Astra Giurgiu va deveni  a patra echipa din primele şase, după Dinamo, Petrolul (aflate în insolvenţă) şi CSU Craiova (schimbare de statut) care nu poate evolua în viitoarea ediţie a cupelor europene. În aceste condiţii, dacă actualul clasament se menţine, formaţiile aflate pe locurile 7 şi 8 (în prezent Viitorul şi FC Botoşani în momentul de faţă) ar putea obţine biletele pentru Europa League

Citeşte şi E OFICIAL. CS Universitatea Craiova are interzis de la UEFA să joace în cupele europene

În preliminariile Ligii Campionilor şi Europa League vor mai merge, în funcţie de locul ocupat la finalul sezonului, Steaua şi ASA Tg. Mureş.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Peștele bun și ieftin care te ajută să ai oase sănătoase. Îl găsești ușor în comerț și e bombă de vitamine
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Strănuți sau tușești? NU vei mai avea voie în tren! Vei fi dat jos pe loc din vagon
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
CFR, nou regulament pentru călători. Personalul feroviar te poate da jos din tren imediat
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Pantelimon: Piciorul fetiței de 7 ani nu a putut fi salvat din cauza complicațiilor
Capital.ro
Bani pentru FEMEILE din România. 4 septembrie, data limită la dosar. Mii de euro de persoană
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Roy Cooper și Gretchen Whitmer se retrag din cursa pentru vicepreședinția SUA
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Cele mai bune glume la postarea lui Iohannis despre reușita lui Popovici!