Ministerul Sănătăţii a reluat programul de fertilizare in vitro, după doi ani în care România a fost singura ţară din Europa care nu a susţinut cuplurile infertile ce doreau să aibă copii.
Pentru fiecare cuplu acceptat în program, statul va suporta o singură dată o parte din costul procedurii, între 3 şi 5.000 de euro. Dosarele pot fi depuse începând cu luna iunie, la una dintre clinicile care se vor înscrie în programul Ministerului Sănătăţii. Lista lor va fi publicată la sfârşitul lunii viitoare pe site-ul ministerului.
Potrivit digi24.ro, fondurile ajung pentru 300 de cupluri, care trebuie să îndeplinească nişte condiţii clare: să fie infertile, să aibă asigurare medicală, iar vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 şi 40 de ani.
Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 15% din populaţia tânără a României nu poate avea copii pe cale naturală, iar natalitatea a scăzut la jumătate faţă de 1990.