Traian Băsescu a declarat că în urma semnalului dat de Federaţia Rusă prin acțiunile din estul Ucrainei, nici Republica Moldova și nici Ucraina nu vor intra în UE şi NATO. De aceea, în opinia fostului şef al statului, singura soluție de integrare a Republicii Moldova în cele două structuri este unirea cu România.
”Pentru toţi, semnalul dat de Federația Rusă prin acțiunile din estul Ucrainei a devenit foarte clar. Şi acest semnal a fost: s-a atins linia roşie, nici Ucraina, nici Republica Moldova nu mai intră nici în UE, nici în NATO. Experienţa îmi spune că acesta este semnalul. Iar din punctul nostru de vedere, poate Ucraina din punct de vedere sentimental este de departe mult mai puţin importantă decât Moldova. Dar închiderea ușii pentru Republica Moldova pentru noi este un lucru ce trebuie luat extrem de serios în consideraţie. Dacă, în analiza mea, Republica Moldova nu va fi membră a UE, chiar dacă va avea acordul de asociere de liber schimb cu UE membră nu va fi, atunci pentru noi și Republica Moldova nu există decât o singură soluție — unirea Republicii Moldova cu România. Este singura formulă prin care românii din stânga Prutului pot trăi alături de noi în UE„, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.
Totodată, Traian Băsescu a combătut și teoriile unor „părelologi” care s-ar opune unei astfel de iniţiative. „Sigur veţi vedea tot soiul de părelologi care vor spune: Vai ce spune Băsescu!, e stat independent, e… Oameni buni, noi suntem despărţiţi pentru că aşa au stabilit doi criminali: Stalin şi Hitler. Şi aşa au semnat Ribbentrop şi Molotov. Păi, orice părelolog care îmi spune că națiunea română trebuie să trăiască despicată pentru că asta au vrut Hitler și Stalin îi resping categoric părerile, din capul locului. Soluţia unificării românilor este soluţia unirii Republicii Moldova cu România şi asta este ceea ce eu voi susține, iar dacă PMP va asuma un asemenea proiect vom fi în continuare parteneri şi pe acest subiect„, a precizat Traian Băsescu.
Citeşte şi Declaraţii INCENDIARE despre unirea Republicii Moldova cu România. Rusia se opune
Traian Băsescu s-a aflat sâmbătă la Galați, unde a participat la întâlnirea organizatorică zonală de Sud — Est a PMP, cu participarea organizaţiilor judeţene din Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea.