Turismul în spaţiu ar putea începe în 2013: Va fi o afacere de peste 1 miliard de dolari în zece ani

Turismul spaţial privat ar putea deveni o afacere de peste 1 miliard de dolari în următorii 10 ani, conform unui reprezentant al Administraţiei Aviatice Federale americane (FAA), George Niedl.
Romania TV
21 mart. 2012, 17:13
Turismul în spaţiu ar putea începe în 2013: Va fi o afacere de peste 1 miliard de dolari în zece ani

Avioane propulsate de rachete care vor efectua zboruri suborbitale sau noi capsule spaţiale sunt construite şi testate în prezent urmând să intre în exploatare în 2013 sau 2014, scrie Agerpres.

„Pornind de la studii de piaţă, ne aşteptăm ca acest tip de activitate să devină o industrie în valoare de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani”, a declarat George Nield, administrator asociat al Biroului pentru Transport Spaţial Privat din cadrul FAA, în faţa comisiei parlamentare americane care se ocupă de spaţiu şi aeronautică.

„Este o industrie nouă şi în creştere. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, aproape toate lansările au avut acelaşi obiectiv la bază – să punem încă un satelit pe orbită. Există însă aceste noi oportunităţi de afaceri care apar la orizont”, a mai adăugat el.

NASA a angajat deja două companii private, Space Exploration Technologies şi Orbital Sciences Corp. pentru a transporta provizii şi echipamente ştiinţifice pe Staţia Spaţială Internaţională. De asemenea, zborurile suborbitale turistice sunt o realitate pentru viitorul apropiat. Turiştii spaţiali vor fi duşi până la altitudinea de 100 de kilometri unde vor putea simţi pe propria piele câteva minute de imponderabilitate şi vor putea admira Pământul pe fundalul negru, constrant, al spaţiului cosmic.

O altă companie privată, Virgin Galactic, aparţinând miliardarului britanic Richard Branson, a adunat deja 60 de milioane de dolari în depozite pentru viitoare zboruri turistice în spaţiu. Un astfel de zbor costă 200.000 de dolari de persoană.

„Nu putem prezice cu exactitate când vor începe aceste zboruri, dar este foarte, foarte clar că vor deveni o realitate în următorii doi ani”, a mai adăugat oficialul american.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți