CALENDAR ORTODOX 2015. Sfântul Teodor Trihina s-a născut în Constantinopol într-o familie evlavioasă. Din copilărie, Sfântul Teodor a fost atras de viaţa monahală şi s-a retras într-o mănăstire în Tracia, unde s-a nevoit. Dormea puţin cu capul pe o piatră şi se îmbrăca cu o haină din păr aspru (de unde i-a venit şi numele de Trihina – părosul). Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi cu puterea de a vindeca bolile. Sfântul Teodor Trihina a trecut la cele veşnice la sfârşitul secolului al IV-lea, iar Sfântul Iosif Imnograful i-a compus canonul.
† Sfântul Teotim, episcopul Tomisului
Despre naşterea lui Teotim nu avem date certe, dar se ştie că şi-a desfăşurat activitatea la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Istoricul bisericesc Sozomen spune despre el că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că era monah. Virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau „zeul romanilor”. Sfântul Teotim a fost episcop al Tomisului în jurul anilor 380-395. A participat în anul 400 la un sinod local de la Constantinopol. În anul 403, tot la Constantinopol, Sfântul Teotim l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în conflictul pe care acesta îl avea cu Sfântul Epifanie la Ciprului.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin; a Sfântului Sfinţit Mucenic Anastasie al Antiohiei; a Sfântului Apostol Zaheu; a Cuviosului Atanasie, ctitorul Mănăstirii Meteora din Tesalia, şi a Cuviosului Iosaf.