VICTOR PONTA critică demersul DNA în cazul Şova: Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror

Premierul Victor Ponta a afirmat că l-a atenţionat pe ministrul Justiţiei că cererea "unui procuror DNA" către Senat privind votul la arestarea unor senatori, inclusiv pentru Şova, încalcă regulile de procedură şi respectul între instituţii, iar ministrul l-a asigurat că va vorbi cu procurorul general.
Ionela Marcu
20 apr. 2015, 06:51
VICTOR PONTA critică demersul DNA în cazul Şova: Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut preşedintelui Senatului, prin două cereri, toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, o altă cerere vizând documentele în cazul senatorului Dan Şova.

Victor Ponta a criticat demersul procurorului DNA. 

„Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat, că miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru. Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. „Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii” şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului”, a spus Victor Ponta, la Antena 3.

Pe de altă parte, Ponta a arătat  că înţelege motivul pentru care el şi preşedintele ţării nu pot comenta activitatea justiţiei, dar nu şi de ce toţi ceilalţi români, cetăţeni liberi, nu au voie să critice justiţia, ci doar Parlamentul şi Guvernul şi că ar vrea ca aceste trei puteri să fie „cu adevărat” egale.

„Eu cred că toţi cei care au funcţii importante în stat, preşedintele, prim-ministrul – şi ăsta e motivul pentru care mă vedeţi că de mult timp nu mai comentez şi nu răspund la întrebări legat de justiţie – avem o obligaţie legată de funcţia noastră, că eu nu pot să îmi dau aşa părerea ca un analist sau ca un jurnalist sau ca un cetăţean. În schimb, toţi ceilalţi, cetăţeni liberi din această ţară, au voie să-şi spună părerea, nu doar să-şi spună părerea că justiţia e bună, pot să spună şi când li se pare că ceva nu e bun. Mie mi se pare această nouă tendinţă „domn’e, nu are nimeni voie să scoată un cuvânt despre justiţie”… atunci nu avem voie să criticăm nici Parlamentul, nici Guvernul, că sunt trei puteri în această ţară, teoretic şi constituţional – Justiţia, Legislativul şi Executivul. Păi, pe ăştia doi de ce avem voie să-i criticăm şi pe al treilea nu ?

N-am voie eu ca prim-ministru, repet, şi respect această interdicţie, autoasumată. Nu e bine ca preşedintele ţării să o facă sau, nu ştiu, comisarul european din partea României. Dar ceilalţi ? Şi Biserica avem voie să o criticăm dacă ni se pare ceva rău, nu ? Orice ai voie, aşa că aş vrea ca aceste trei puteri în stat să fie cu adevărat egale„, a spus Ponta.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut preşedintelui Senatului, prin două cereri, toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, o altă cerere vizând documentele în cazul senatorului Dan Şova.

Prima cerere adresată Senatului vine din partea Ministerului Pubic, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie şi este adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, având data de 14 aprilie 2015.

În document se menţionează: „În vederea documentării dosarului cu nr 122/P2012 ( dosarul senatorului Dan Şova, nr), vă solicităm să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015.

O altă cerere solicită Senatului să comunice, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, ca urmare a cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 13.03.2015, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul nr. 122/2012.

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru a declarat însă că scrisorile primite de la „un procuror de la DNA”, prin care se cer înscrisurile în cazul Şova, încalcă procedura dar este o „chestiune formală”, arătând că se va discuta în Biroul Permanent, pentru trimiterea lor la comisia juridică.

Chelaru a explicat că încălcarea procedurii de către DNA se referă la faptul că această corespondenţă trebuia făcută prin Parchetul General şi Ministerul Justiţiei.

Şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că s-a decis sesizarea ministrului Justiţiei, pentru că nu s-au respectat regulile procedurale, în cazul cererilor DNA trimise Senatului, pentru punerea la dispoziţie a tuturor documentelor în cazul Şova, dar că pe fond nu există reţinere în acest sens.

El a arătat că, în urma analizei conducerii Senatului, s-a ajuns la concluzia că cererile din partea DNA nu respectă regulile procedurale privind relaţiile instituţionale între Senat şi Justiţie, pentru că sunt semnate de procurorul DNA şi nu de către Ministerul Justiţiei.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Fermierii polonezi blocază un punct de frontieră cu Ucraina în semn de protest
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy