Bogdan Ciucă: PC şi-a exprimat un punct de vedere pe subiectele ridicate de preşedinte, nu şi l-a schimbat

Deputatul PC Bogdan Ciucă a declarat, luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis, că formațiunea pe care o reprezintă a exprimat deja un punct de vedere pe temele ridicate de șeful statului și nu și-a schimbat poziția.
Ionela Marcu
20 apr. 2015, 17:07
Bogdan Ciucă: PC şi-a exprimat un punct de vedere pe subiectele ridicate de preşedinte, nu şi l-a schimbat

„Dacă până acum, în general, în societatea românească, ne-am obișnuit să apară o temă, toată lumea se entuziasmează, dar nimeni nu se ține să impună un calendar, iată că de data aceasta lucrurile sunt un pic schimbate și este un lucru de admirat.

Citeşte şi: Vasile Blaga, după consultări: I-am transmis preşedintelui că ne-am îndeplinit promisiunile

Faptul că cineva dorește să impună un calendar pe subiecte care sunt interesante pentru toate partidele politice este un lucru de salutat și în acest context Partidul Conservator reamintește că pe toate aceste subiecte și-a exprimat un punct de vedere, nu ni l-am schimbat„, a spus Ciucă.

El a afirmat că PC susține reforma în domeniile care au făcut subiectul discuțiilor cu șeful statului și a exprimat speranța că în această sesiune parlamentară se va reuși rezolvarea măcar a unora dintre acestea întrucât, a apreciat Ciucă, un astfel de lucru ar fi posibil „și procedural, și politic”.

„Din punct de vedere al temei care este legată de accelerarea răspunderii la solicitările ministrului Justiției, respectiv procurorului general, Camera Deputaților știți că n-a generat o problemă în acest sens, scrie Agerpres.

De când s-a schimbat statutul și-a impus acel interval de trei, respectiv cinci zile în care comisia, respectiv plenul să răspundă la solicitare, lucrurile au mers cumva într-o direcție bună. A rămas de clarificat acest termen, este adevărat, cu privire la solicitările privind începerea urmăririi penale în cazul miniștilor și a celor care au fost membri ai Guvernului. Probabil că un termen asemănător ar trebui impus tot prin statut sau, evident, printr-o normă legală”, a arătat deputatul conservator.

În ceea ce privește legile care vizează alegerile locale și parlamentare, Ciucă este de părere că și acest subiect poate fi rezolvat până la sfârșitul sesiunii.

Citeşte şi: IOHANNIS, după consultări: Există un acord să fie adoptate legea alegerilor locale şi a finanţării partidelor

Întrebat dacă s-a stabilit un calendar al adoptării tuturor acestor legi, deputatul PC a spus că șeful statului ar dori ca până la sfârșitul acestei sesiuni, „dacă nu toate, măcar o parte din aceste probleme să fie rezolvate”.

Înainte de PC, șeful statului a avut consultări cu PSD, PNL și UNPR.

La discuții au intrat și lideri ai UDMR și urmează cei ai Grupului parlamentar al minorităților naționale.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți