Rudel Obreja schimbă regulile în arestul preventiv. Ce modificări majore trebuie să facă Poliţia

Judecătorii au decis că lui Rudel Obreja i-au fost încălcate drepturile cât timp a fost închis. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box s-a plâns de condiţiile în care îi este servită masa în fiecare zi, iar în urma demersului său regulile din penitenciar vor fi schimbate.
Filip Stan
21 apr. 2015, 09:12
Rudel Obreja schimbă regulile în arestul preventiv. Ce modificări majore trebuie să facă Poliţia

Instanţa a decis ca Poliţia să asigure condiţii mai bune de luat masa, pentru cei care se află în arest. Potrivit România TV, s-a dispus organizarea unei săli de mese în fiecare arest în care sunt încarceraţi cei care primesc mandate de reţinere.

Rudel Obreja nu a fost încarcerat la arestul central, ci la arestul unei secţii de poliţie, însă nici acolo nu exista o sală mese, iar deţinuţii îşi primeau cele trei mese zilnice în celula în care dormeau.

Citeşte şi Numele lui TRAIAN BĂSESCU în motivarea ICCJ: „Dă-o mă pe Udrea, ce-l ţii atât în braţe pe Băsescu?”

Aceleaşi condiţii se află la arestul central, unde se află închise cele mai multe VIP-uri, precum Marian Vanghelie, Radu Mazăre sau Elena Udrea. De altfel, la arestul central nu există nici măcar o bucătărie unde să fie preparată mâncarea, meniul zilnic fiind transportat de la Penitenciarul Rahova. Există doar o cameră mică, unde mâncarea este pregătită şi transportată ulterior în celule, unde le este împărţită deţinuţilor.

Rudel Obreja rămâne în arest preventiv în dosarul „Gala Bute”, dar Înalta Curte de Casație și Justiție  dispus ca acestuia să i se asigure servirea mesei într-o sală special amenajată, iar numărul de persoane din celula sa să fie conform normelor în vigoare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul