Colega de cameră a Elenei Udrea din ultimele două luni, acuzată de evaziune fiscală, a fost eliberată luni şi pusă sub control judiciar, anunţă echipa de comunicare a Elenei Udrea, pe pagina acesteia de Facebook.
„Decizia vine după patru luni petrecute în mod nejustificat în arest, aşa cum a constatat, de altfel, şi ultimul complet de judecată.
E o măsură care arată că normalitatea în sistemul judiciar poate fi uşor atinsă dacă există oamenii potriviţi care să aibă curajul să facă asta. Decizia de ieri reîntoarce lucrurile la stadiul lor firesc: cercetarea penală să se desfăşoare cu omul în libertate, care este nevinovat până la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti.
În cazul fostei colege de celulă a Elenei Udrea, arestarea nu a avut nicio noimă – în patru luni, această femeie a fost audiată o singură dată şi atunci la cererea ei. Mai mult, foste colege de muncă, în dosare similare, cu acuzaţii similare, au fost puse sub control judiciar încă din urmă cu două luni, în timp ce, pentru ea, purgatoriul a fost prelungit total nejustificat.
Această situaţie arată cât de important este şi curajul completului de judecată de a analiza o speţă şi de a privi dincolo de referatele procurorilor, care administrează probe doar împotriva inculpaţilor, nu şi în favoarea lor, aşa cum cere legea”, este postarea de pe reţeaua de socializare.
Elena Udrea se află în arest preventiv de la data de 25 februarie, iar săptămâna aceasta îi expiră mandatul de arestare preventivă.
CITEŞTE ŞI Ruxandra Dragomir, mesaj pentru Elena Udrea cu 4 zile înainte de expirarea mandatului de arestare