Şedinţă de urgenţă a conducerii Senatului pe cazul Dan Şova

Conducerea Senatului s-a reunit, marţi, într-o sedinţă de urgenţă, pentru găsirea unei soluţii privind cererea CCR de a se publica hotărârea prin care se atestă rezultatul votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării preventive în cazul lui Dan Şova.
Ionela Marcu
21 apr. 2015, 11:53
Şedinţă de urgenţă a conducerii Senatului pe cazul Dan Şova

Pe ordinea de zi a şedinţei conducerii Senatului se află scrisoarea Curţii Constituţionale, prin care solicită Senatului să redacteze şi să publice în Monitorul Oficial hotărârea prin care se atestă rezultatul votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării preventive în cazul lui Dan Şova.

Citeşte şi: Senatul a respins proiectul de hotărâre propus de BP pentru constatarea votului în cazul Dan Şova

Convocarea Biroului Permanent al Senatului vine la o zi după ce plenul a respins proiectul de hotărâre propus de Biroul Permanent prin care se constata că în urma votului din 25 martie nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova.

La votul asupra acestui proiect de hotărâre au fost înregistrate 2 voturi „pentru”, 43 de abţineri şi 68 de voturi „împotrivă”.

Proiectul de hotărâre supus plenului constata că în urma votului din 25 martie nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova, potrivit Legii privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului, în vigoare la 25 martie.

Totodată, proiectul menţiona şi decizia Curţii Constituţionale din 8 aprilie, conform căreia Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015, prin care atestă rezultatul votului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României.

Acest proiect de hotărâre era redactat cu data de 20 aprilie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că este obligatorie însă redactarea unui alt proiect de hotărâre în conformitate cu rezultatul votului din 25 martie.

„Propunerea formulată de Biroul Permanent a fost respinsă, pe cale de consecinţă cealaltă hotărâre pe care o aveţi în mapă o voi semna şi o voi transmite la Monitorul Oficial”, a precizat Tăriceanu în plen.

Acest al doilea proiect la care face referire Tăriceanu a fost citit în plen de senatorul PSD Șerban Nicolae.

Citeşte şi: VICTOR PONTA critică demersul DNA în cazul Şova: Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror

Acest proiect este aproape similar cu cel respins luni în plen, cu deosebirea că este redactat la 25 martie. În plus, nu se precizează că decizia se bazează pe Regulamentul Senatului aflat „în vigoare la 25 martie”.

Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei privind conflictul juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, publicată vineri, că această Cameră trebuie să redacteze hotărârea în cazul cererii DNA de arestare a lui Dan Şova, întrucât, altfel, procedura nu este finalizată, pentru că nu poate fi publicată în Monitor.

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) arată că, potrivit legii, asupra cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţionării parlamentarilor, Parlamentul este obligat să dezbată şi să se pronunţe printr-o hotărâre, care se comunică ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial.

„Potrivit principiului ‘ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus’ – unde legea nu distinge, nici interpretul său nu o poate face, actul adoptat de Camera Parlamentului, indiferent dacă acesta consemnează admiterea sau respingerea cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţionării deputatului ori a senatorului, trebuie să îmbrace forma unei hotărâri care se comunică autorităţii publice care a adresat solicitarea şi se publică în Monitorul Oficial al României”, se precizează în motivarea deciziei din 8 aprilie a CC.

Astfel, judecătorii constituţionali au ajuns la concluzia că, în cazul lui Dan Şova, Senatul a răspuns cererii de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova printr-un act denumit „comunicare”, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

CC a constatat că „Procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie”, prevăzută de lege, nu a fost finalizată în conformitate cu prevederile legale.

„În urma dezbaterilor care au avut loc în şedinţa Plenului Senatului din 25 martie 2015, desfăşurată cu respectarea cvorumului legal prevăzut de art.67 din Constituţie, prin votul senatorilor prezenţi, cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova a întrunit 79 de voturi ‘pentru’, 69 ‘împotrivă’ şi cinci voturi au fost anulate, situaţie juridică ce a fost consemnată în procesul-verbal al şedinţei. Procedura, însă, nu a fost finalizată prin formalizarea rezultatului votului în actul juridic care să îl consfinţească – hotărârea Senatului, redactarea acesteia constituind o operaţiune tehnico-juridică obligatorie, întrucât documentul astfel întocmit este cel în baza căruia votul care a avut loc în plenul Camerei produce efecte juridice”, conform documentului citat.

Curtea a stabilit, în motivarea deciziei, că refuzul Senatului de a redacta şi publica hotărârea adoptată în şedinţa Plenului din 25 martie echivalează cu neîndeplinirea unei obligaţii constituţionale, legale şi regulamentare, care angajează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea care a solicitat încuviinţarea arestării unui senator, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul ministrului Justiţiei.

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 8 aprilie, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.

În 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.

Citeşte şi: DECIZIA luată de senatori, obligaţi de CCR să redacteze hotărârea în cazul ŞOVA

Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia fiecare Cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului „cu votul secret al majorităţii membrilor săi”, deşi Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului „se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră”.

Senatul nu a emis atunci o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele CSM şi PNL au sesizat CC, iar, în urma delibărărilor, judecătorii constituţionali au admis doar sesizarea şefului Consiliului Superior al Magistraturii.


DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
România, pe podium la Campionatul Mondial de Stand Up Paddling
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy