MISTERUL SE ADÂNCEŞTE ÎN SIBERIA. A fost descoperită o a doua GAURĂ GIGANT

O gaură gigant a fost descoperită în Siberia. Diametrul acesteia este de peste 80 de metri. Oamenii de știință sunt contrariați și nu găsesc încă explicația formării acesteia, mai ales că aceasta se află la o distanță de numai 50 de kilometri, de prima gaură neagră, descoperită în Siberia.
Iulian Tudor
21 apr. 2015, 14:10
MISTERUL SE ADÂNCEŞTE ÎN SIBERIA. A fost descoperită o a doua GAURĂ GIGANT

În iulie 2014, o echipă de cercetători a mers în Siberia, pentru a studia prima gaură neagră, dar întâmplător, cercetătorii au descoperit-o și pe a doua, scrie efemeride.ro. În jurul găurii sunt cantități enorme de pământ, iar specialiștii au reușit să filmeze din elicopter gaura și au constatat că în interiorul ei este apă, iar adâncimea găurii este de peste 200 de metri.

Citeşte şi NASA: Extratereştrii sunt mai aproape decât credem

Prima ipoteză a formării găurii, pe care au lansat-o specialiștii, a fost aceea a impactului cu un meteorit.

Specialiștii au revenit și au spus că un meteorit nu putea să producă o gaură atât de adâncă. Mai mult, cum se explică apariția unei alte găuri, la fel de adâncă, în apropierea primei gropi? Resturi ale unui meteorit nu s-au găsit în zonă. Este exclus, spun specialiștii, ca doi meteoriți să producă două găuri, practic în același timp și în aceeași zonă.

O altă ipoteză a fost aceea a unei explozii a gazului care se află în subteran. Pentru o astfel de explozie era nevoie de o flacără. Putea un fulger să producă două cratere gigant? Alți cercetători vorbesc despre un fenomen numit Pingo. Apa din subteran a înghețat și spațiul pe care-l ocupa apa, a devenit strâmt pentru gheață. În momentul în care s-a încălzit, apa a țâșnit, provocând un crater uriaș. Din păcate, niciuna dintre aceste teorii nu este sustenabilă. Specialiștii iau în calcul și o a patra ipoteză, aceea extraterestră.

Citeşte şi Mărturiile unui expert al NASA: Extratereştrii EXISTĂ şi CONDUC LUMEA VIDEO

Zona în care s-au format cele două cratere se numește Yamal, în traducere, capătul lumii. Regiunea este nelocuită. Rareori întâlnești triburi de nomazi, care sunt crescători de reni.

Populația nomadă din zonă, susține că unul dintre cratere s-a format în septembrie 2013, când pământul a fost zguduit de o explozie puternică. Specialiștii francezi susțin că o forță uriașă a creat un astfel de crater, care putea să vină din interiorul pământului. Conform populației din zonă, vara anului 2014 a fost extrem de caldă în acea zonă. S-ar putea să existe o legătură între formarea craterelor și temperaturile ridicate? Craterele au fost asemuite cu niște găuri spre infern. Localnicii ocolesc zona și preferă să nu discute despre temerile lor.

Sunt specialiști care nu exclud varianta formării acestor cratere de către extratereștri. Dat fiind faptul că zona este puțin populată și foarte izolată, poate fi un loc experimental pentru extratereștri. La scurt timp, după ce au fost descoperite cele două cratere în Siberia, în Arabia Saudită, în deșertul Al Ryad a fost descoperit un crater gigant, care se aseamănă ca formă cu cele din Siberia. Dacă în Siberia se vorbea despre apa care a înghețat, despre gazul care a explodat, în Arabia Saudită, în zona formării craterului, nu există nici gheață în subteran, nici rezerve de gaz.

Specialiștii consideră că trebuie luată în calcul varianta prin care extratereștrii nu sunt străini de producerea acestor cratere.

DailyBusiness
Lovitură pentru românii care beau cafea! Prețurile ajung la un nou record!
Spynews
Horoscop vineri, 29 noiembrie 2024: Balanțele se bucură de succes profesional
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
Alegeri parlamentare 2024. Unde votăm, de fapt, pe 1 decembrie. Cum afli la care secție de votare ești arondat
Capital.ro
S-a aflat! Becali aruncă bomba despre Călin Georgescu: Face parte din operațiune
Playtech.ro
Românii din străinătate votează deja pentru alegerile parlamentare 2024. Cei mai mulți sunt la...
DailyBusiness
LOVITURĂ pentru români! FACTURILE la curent se DUBLEAZĂ
Adevarul
Cum să slăbești rapid înainte de Crăciun. Trucuri de nutriționist pentru a pierde 20% din greutate
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Simona Halep, mesaj de revoltă după decizia ITIA în cazul jucătoarei poloneze Iga Swiatek. Românca s-a simțit neîndreptățită: ”A făcut totul să mă distrugă”
Spynews
După blefaroplastie, CRBL se pregătește pentru o nouă intervenție! A început deja pregătirile: ”Am auzit de ea de la femei”
Evz.ro
Curățarea covoarelor, o provocare. Greșelile care distrug țesătura
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Cristela Georgescu, imagini geniale: a ieșit în costum de baie, în zăpadă. FOTO
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Băsescu spune secretul care îl elimină din joc
StirileBZI
O nouă indemnizație lunară, de la 1 ianuarie 2025! Banii intră direct în cont
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă. Imagini virale cu soția lui Călin Georgescu - VIDEO
substantial.ro
Întârzieri și reparații la drumul de legătură cu podul de la Brăila
MediaFlux
Călin GEORGESCU a DEZVĂLUIT totul! LEGĂTURA BANILOR de campanie și FLORIN RISTEI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Mesaje de Sfântul Andrei 2024: Cele mai frumoase urări de „La Mulți Ani!” pe care le poți face azi cunoscuților