DECIZIA în cazul Şova, trimisă la Monitorul Oficial. Tăriceanu semnează hotărârea VIDEO

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să semneze proiectul de hotărâre, redacat marţi de Comisia Juridică, privind votul în cazul Dan Șova. Hotărârea, care prevede că nu au fost întrunite condițiile pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a senatorului Şova, va fi trimisă miercuri la Monitorul Oficial spre publicare.
Ionela Marcu
22 apr. 2015, 08:26
DECIZIA în cazul Şova, trimisă la Monitorul Oficial. Tăriceanu semnează hotărârea VIDEO

Proiectul de hotărâre al Senatului în cazul Dan Șova, redactat marți de către senatorii juriști, a fost transmis conducerii Senatului şi va fi semnat de Călin Popescu Tăriceanu fără a mai fi nevoie de un vot în plen. 

Tăriceanu a anunţat, miercuri dimineaţa, că nu se impune convocarea Biroului permanent al Senatului într-o ședință și nici exprimarea unui vot în plen cu privire la acest proiect de hotărâre, prin care se constată că, în urma votului din data de 25 martie, nu au fost îndeplinite condițiile pentru încuviințarea reținerii și arestării senatorului Dan Șova.

Tăriceanu a adăugat că proiectul de hotărâre, odată semnat, ar putea fi înaintat Monitorului Oficial în cursul zilei de miercuri.

Şeful Senatului nu a semnat însă hotărârea, aşa cum declarase, şi a mai convocat, miercuri, o dată Biroul Permanent. 

Tăriceanu a precizat că a întrunit Biroul Permanent într-o scurtă şedinţă, pentru a lua act de proiectul de hotărâre care a fost redactat de Comisia juridică. 

„În Biroul Permanent am luat acest de acest proiect şi l-am şi votat, l-am adoptat şi sigur că îl trimitem spre publicare la Monitorul Oficial. Da, cu semnătura mea, a spus Tăriceanu.

Articolul acestei hotărâri prevede că se „constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă” a senatorului Dan Şova.

CITEŞTE ŞI Cazul Dan Şova, tergiversat la Senat. Hotărârea cerută de CCR, pasată la Comisia Juridică

Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că nu este vorba despre o hotărâre nouă, ci, conform deciziei Curţii Constituţionale, de formalizarea hotărârii care s-a luat în data de 25 martie.

„E vorba despre redactarea hotărârii pe care Curtea a considerat că Senatul a luat-o prin votul pe care îl cunoaşteţi, în data de 25 martie, în cazul solicitării de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a unui membru al Senatului”, a explicat Tăriceanu.

Întrebat de ce a fost nevoie de convocarea unei noi şedinţe de Birou Permanent, preşedintele Senatului a arătat că „a trebuit să ţină cont de toate elementele de legalitate”.

Tăriceanu a explicat că răspunsul comisiei juridice a fost făcut către Biroul permanent. „Cel care trebuia să ia acest de acest lucru era Biroul permanent. Ca atare, am convocat Biroul Permanent”, a spus şeful Senatului.

Întrebat cum poate Biroul Permanent să adopte un proiect de hotărâre, în condiţiile în care doar plenul adoptă hotărâri, preşedintele Senatului a replicat: „Biroul permanent nu adoptă hotărâri. Conform deciziei Curţii Constituţionale, Senatul s-a conformat prin redactarea hotărârii luată în 25 martie. Nu e vorba despre o nouă hotărâre ci doar de redactarea ei”.

Tăriceanu a mai spus că hotărârea Senatului are data de adoptare 25 martie şi data de publicare 22 aprilie şi a adăugat că acest document va avea semnătura sa.

Comisia juridică a Senatului a decis marți ca, la solicitarea Biroului permanent, să redacteze un proiect de hotărâre prin care se constată că, în urma votului exprimat în 25 martie, nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru încuviințarea cererii de reținere și arestare preventivă a senatorului Dan Șova.

Proiectul de hotărâre stipulează că „nu au fost întrunite condițiile cerute de art. 24 alin. 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor și de art. 173 din Regulamentul Senatului pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a senatorului Șova Dan-Coman” și a fost adoptat de către senatorii juriști cu șase voturi pentru și cinci voturi împotrivă.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai