Poşta română a fost obligată de Curtea de Arbitraj Comercial-Internaţională a fost obligată să plătească 4,6 milioane de lei unei societăţi după ce a denunţat unilateral un contrat încheiat cu firma respectivă.
Această firmă care a obţinut despăgubiri de la Poşta Română a fost reprezentată la Curtea de Arbitraj de casa de avocatură a lui Cătălin Predoiu, potrivit România TV.
În plus, unul dintre cei doi arbitri care au luat această decizie este un apropiat al fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, iar celălalt este Florin Iordache, care a venit să dea explicaţii, în calitate de martor, în faţa procurorilor DNA.
Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat de procurori.
Citeşte şi: Deputatul Florin Iordache, audiat la DNA în dosarul „Poşta”
Potrivit unor surse judiciare, Florin Iordache ar fi audiat într-un dosar referitor la Poșta Română. La ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Iordache a declarat că a fost audiat în calitate de martor și că a avut de făcut câteva precizări.
„Am fost în calitate de martor. Au fost câteva precizări pe care le-am adus la cunoștință și cu asta, basta”, a afirmat Iordache. Întrebat dacă au fost făcute presiuni vreodată asupra sa, în legătură cu această anchetă, Iordache a spus: „Nu”.
Florin Iordache a mai fost la DNA la începutul anului.