Proiectul care îi SCAPĂ pe corupţi de CĂTUŞE a trecut de Comisia Juridică din Senat

Proiectul de lege care stabileşte că persoanele cercetate pentru corupţie nu pot fi încătuşate, cu excepţia cazului în care aceştia încearcă să se sustragă urmăririi penale, a primit, marţi, avizul Comisiei Juridice din Senat. 
Ionela Marcu
28 apr. 2015, 11:22
Proiectul care îi SCAPĂ pe corupţi de CĂTUŞE a trecut de Comisia Juridică din Senat

Propunerile privind eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public şi posibilitatea acuzatului de a alege o altă locuinţă decât cea trecută în acte dacă face dovada că acolo domiciliază, iniţiate de senatorul PSD Şerban Nicolae, au primit undă verde în Comisia juridică a Senatului.

Potrivit proiectul iniţiat de Şerban Nicolae, un inculpat nu va putea fi încătuşat în nicio împrejurare, cu excepţia celor „cercetate pentru infracţiuni comisie prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale ori a celor care s-au opus măsurii dispuse”.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că încătuşarea trebuie luată doar ca o excepţie pentru că este „o formă de umilire”. 

„Încătuşarea este o măsură excepţională, ea trebuie restricţionată cu câteva excepţii foarte expres şi foarte clar limitate de textul de lege, în sensul în care se încătuşează doar persoane care sunt suspectate, cercetate pentru şi infracţiuni prin acte de violenţă, ceea ce induce o stare de pericol în spaţiu public, persoanele care s-au sustras sau s-au opus măsurii reţinerii sau arestării preventive. 

Nu este o chestiune de spectacol încătuşarea, nu asta m-a preocupat, ci faptul că în multe situaţii încătuşarea poate să fie o formă de umilire a persoanelor în cauză, mai ales în cazul celor care nu sunt cercetate pentru infracţiuni cu violenţă, care nu generează o stare de pericol în spaţiul pub„, a spus Şerban Nicolae.

CITEŞTE ŞI SCANDAL la Senat. Şerban Nicolae acuză „aroganţa” CSM: „Aţi explicat prost. Ne luaţi în băşcălie”

Senatorii jurişti au mai aprobat un amendament care stabileşte că un inculpat, pentru care s-a decis arestarea la domiciliu, poate alege locuinţa în care va fi plasat.

„În cazul în care inculpatul locuieşte, cu caracter permanent, într-o altă locuinţă decât cea menţionată ca domiciliu în actul de identitate, la cererea inculpatului, instanţa poate dispune ca arestul la domiciliu să se execute în respectiva locuinţa”, se arată în amendamentul adoptat.

Proiectul de lege va merge în plenul Senatului pentru votul final, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae prevedea, în forma iniţială, mai multe modificări considerabile la Codul de procedură penală. Printre propunerile pesedistului s-au numărat cele referitoare la arestul sever.

CITEŞTE ŞI Kovesi: Cătuşele nu au fost inventate de DNA

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Netflix, anunț important despre cel mai popular serial. Vine și sezonul trei, după ce primele două au rupt orice top
Capital.ro
Se pune restricție la centralele de apartament. Decizia UE se aplică și în România până în 2040
Playtech.ro
Românii care rămân fără ajutorul social. Autorităţile nu mai dau bani, e dezastru pentru...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
Decizie CCR: impozitarea progresivă a pensiilor speciale este neconstituțională. „Reglementări insuficient elaborate și lipsite de precizie”
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Vine prăpădul meteo. ANM a anunțat iureșul
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
BREAKING | Claudia Udrescu a murit pe loc, după ce a căzut de la balconul casei sale 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Cărți de identitate 2025. Se schimbă actele. Lege fără excepții pentru românii care nu stau la adresa din buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Reform UK devine cea mai populară formațiune politică din Marea Britanie
MediaFlux
CONCEDIILE se ADAUGĂ la PENSIE! Casa de PENSII a explicat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bianca Censori-femeia dezbrăcată aproape complet la Premiile Grammy. Legătura ei cu Kim Kardashian