Anterior, Nicoleta Nolden (fostă Cristuş), judecător cu grad de curte de apel la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost detaşată la Ministerul Afacerilor Externe şi a lucrat ca şi consul la Consulatul General al României din Bonn (Germania).
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii hotărâse de altfel detaşarea acesteia în cadrul MAE pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 februarie 2012.
În luna aprilie 2009, Gigi Becali a fost arestat pentru aproximativ două săptămâni, fiind acuzat de sechestrarea a trei presupuşi hoţi ai maşinii finanţatorului Stelei. Decizia de arestare a fost emisă de Judecătoria sectorului 1, condusă la acel moment de noul consilier al premierului.