FC STEAUA – ASA TARGU MURES 0-1. Lovitură de teatru pe Arena Naţională!

FC STEAUA - ASA TARGU MURES 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Ianis Zicu, în minutul 37. ASA a trecut pe primul loc în Liga 1, cu 62 de puncte, în timp ce Steaua se află acum pe locul 2, cu 60 de puncte.
Alina Costache
29 apr. 2015, 08:34
FC STEAUA - ASA TARGU MURES 0-1. Lovitură de teatru pe Arena Naţională!

FC STEAUA – ASA TÂRGU MUREŞ LIVE VIDEO 0-1 (Zicu – min. 37). Steaua are un sezon de coşmar, poate cel mai negru din ultimul deceniu. Campioana en-titre, care la jumătatea campionatului părea să n-aibă nicio problemă în a-şi trece în palmares al treilea titlu consecutiv în Liga 1, merge în gol în campionat şi, cu doar patru puncte adunate în ultimele patru etape a pierdut poziţia de lider. Echipa surpriză a campionatului, ASA Târgu Mureş, a câştigat miercuri seara în Ghencea şi se află cum în pole-position pentru cucerirea primului său titlu din istorie.

Steaua a dominat în cea mai mare parte întâlnirea cu ASA, însă multe dintre acţiunile ofensive ale trupei lui Gâlcă au fost previzibile şi dejucate la timp de defensiva ardelenilor, înainte de a se transforma în mari ocazii. Cristi Tănase, cu un fotbal rudimentar şi dribliguri de-a latul terenului, Chipciu imobil şi auto-suficient, sau Ţucudean mai tot timpul certat cu mingea sunt câteva exemple ale neputinţei, motive din cauza cărora ar putea pierde titlul.

ASA Târgu Mureş nu a jucat extraordinar, dar are jucători cu experienţă, care pot gestiona un meci şi, posibil, chiar un final de campionat. Ardelenii au acum două puncte avans faţă de Steaua, în fruntea Ligii 1 şi mai au de jucat până la finalul campionatului cu Viitorul Constanţa (acasă), Gaz Metan Mediaş (deplasare), Petrolul (Acasă), Astra (deplasare) şi Oţelul (acasă). Steaua mai are de jucat cu Dinamo (deplasare), Concordia Chiajna (acasă), FC Braşov (deplasare), FC Botoşani (acasă) şi CSMS Iaşi (deplasare).

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90+3 Finalul partidei, Steaua – ASA 0-1.

Min. 90+2 Şut puternic al lui Chipciu, de la 18 metri, mingea trece puţin peste poartă!

Min. 90 Meciul va fi prelungit cu trei minute.

Min. 88 Steaua se aruncă spre poarta lui ASA, dar atacurile roş-albaştrilor sunt fără orizont.

Min. 85 Ultima schimbare la ASA, în locul lui Bumba a intrat Goga.

Min. 83 A fost anunţat numărul de spectatori plătitori prezenţi la partidă, 15.369.

Min. 81 A doua schimbare la Steaua, Râpă a fost înlocuit cu Robert Vâlceanu.

Min. 81 Arbitrul îi refuză Stelei un penalty clar! Sepsi atinge mingea cu mâna chiar sub privirile arbitrului adiţional, dar jocul continuă!

Min. 77 A doua schimbare a ASA, în locul lui Zicu a intrat bulgarul Manolov.

Min. 73 Ocazie a Stelei! Gafă în defensiva lui ASA, portarul Stăncioiu nu se înţelege cu Feussi, fundaşul respinge la întâmplare, până la Gabi Iancu, dar lobul acestuia cade pe plasa porţii ardelenilor.

Min. 73 Şut Prepeliţă, de la 25 de metri, mingea se duce în tribună.

Min. 71 Lovitură liberă pentru Steaua, de la 20 de metri, Gabi Iancu trimite în zid. Mingea ajunge la Guilherme, care trage de la 35 de metri, mult peste poarta lui Stăncioiu.

Min. 68 Prima schimbare la ASA. A ieşit Axente, în locul său a intrat Ioan Hora.

Min. 66 Gabi Iancu ratează o oportunitate importantă de a înscrie. Fotbalistul a întârziat prea mult momentul şutului, iar mingea trimisă în cele din urmă de el a fost blocată de un fundaş al lui ASA.

Min. 64 Varela reia din nou cu capul spre poarta ardelenilor, acum din centrarea lui Guilherme, dar mingea trece peste transversală.

Min. 60 Prima schimbare la Steaua, una cu profil ofensiv. A ieşit Bourceanu, în locul său a intrat Gabi Iancu.

Min. 59 Voiculeţ primeşte primul cartonaş galben al meciului, pentru un fault asupra lui Cristi Tănase.

Min. 54 Ţucudean ratează o ocazie uriaşă! Atacantul Stelei a reluat puţin pe lângă poartă, din poziţie centrală. Rână a fost cel care i-a trimis mingea, cu capul, de pe dreapta.

Min. 50 Corner executat de Bourceanu, Varela reia cu capul puţin pe lângă poarta lui Stăncioiu! Ocazie bună a Stelei!

Min. 46 Fluier de start al reprizei secunde.

Min. 45+1 Finalul primei reprize.

Min. 45+1 Acţiune excelentă purtată de Râpă, pe partea dreaptă, acesta îi centrează lui Ţucudean care îşi potriveşte mingea şi şutează din întoarcere, dar Stănciou a prins mingea.

Min. 44 Şut puternic al lui Ousmane N’Doye, de la 22-23 de metri, peste poarta lui Arlauskis.

Min. 42 Steaua forţează egalarea, dar acţiunile campioanei se opresc la marginea careului advers.

Min. 37 GOOOL ASA Tg. Mureş! Zicu se desprinde de lângă Tănase, la un corner, şi ajunge primul la minge, înpingând-o în plasă, din câţiva metri. Steaua – ASA Tg. Mureş 0-1!

Min. 35 Adi Popa este lansat excelent în careul ardelenilor, dar preia prea larg şi şutează din unghi peste poarta lui Stăncioiu. Oaspeţii nu mai contează în atac în aceste momente.

Min. 32 Tg. Mureş aproape de autogol! Stăncioiu iese greşit la o centrare şi respinge în capul lui N’Doye, de unde mingea se duce în corner, puţin pe lângă bară. Lovitura de colţ rămâne fără rezultat.

Min. 24 Ocazie mare a Stelei! Şut bun al lui Chipciu, dar Stăncioiu respinge cu un reflex superb!

Min. 23 Jocul se mută la poarta Stelei, şut Voiculeţ, pe jos, prinde Arlauskis!

Min. 22 Ţucudean reia cu capul din cădere, de la 8 metri, dar prinde Stăncioiu!

Min. 19 Corner pentru Steaua, Bourceanu centrează înalt în careu, Prepeliţă trimite cu capul pe lângă poartă.

Min. 9 Şut Tănase, din afara careului, N’Doye deviază, iar mingea se duce mult peste poarta lui Stăncioiu.

Min. 7 Prima mare ocazie a meciului aparţine oaspeţilor! Bumba scapă din marcaj şi saltă balonul peste Arlauskis, dar mingea trece puţin peste poartă!

Min. 1 O fază controversată încă din secunda 10! Steliştii reclamă o lovitură liberă indirectă din interiorul careului ardelenilor, la un joc periculos al oaspeţilor. Arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 1 A început partida Steaua – ASA Tg. Mureş.

Componenţa formaţiilor:

Steaua: Arlauskis – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță, Bourceanu – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Ţucudean.

ASA Tg. Mureş: Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – G. Mureşan, N’Doye – Bumba, Voiculeţ, Zicu – Axente.

Vești proaste pentru Costel Gâlcă înaintea partidelor care se pot dovedi decisive pentru cîștigarea titlului.

Gabi Tamaș s-a accidentat la antrenamente și nu va putea fi folosit în această seară. Mai mult, fundașul de 31 de ani va rata și confruntarea cu Dinamo, programată duminică.

În absența sa și a lui Papp, Gâlcă îi va folosi în centrul defensivei pe Fernando Varela și Alin Toșca, urmînd ca Srgian Luchin să fie singurul fundaș central de meserie pe bancă.

FC STEAUA – ASA TARGU MURES LIVE VIDEO. ECHIPE PROBABILE:

Steaua (4-2-3-1): Arlauskis – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță, Breeveld – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Țucudean

Antrenor: Costel Gâlcă

ASA Tg. Mureș (4-2-3-1): Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – Gorobsov, N’Doye – Bumba, Voiculeț, Zicu – Manolov

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Partida FC Steaua – ASA se va disputa miercuri, cu începere de la ora 21.30 şi va fi transmisă în direct de LOOK TV şi DIGI SPORT.

STEAUA – ASA LIVE: „Roș-albaștrii” au postat pe contul de facebook un filmuleț cu imagini de la partida tur cu momentele în care Keșeru și Rusescu sînt accidentați și penalty-ul neacordat la un fault asupra lui Cristi Tănase.

Rezumatul este însoțit de refrenul melodiei ”Cine e cu noi” a trupei BUG Mafia, plus mesajul: ”Cine e cu noi NU poate rata partida cu ASA! Ne vedem pe stadion”.

Meciul dintre Steaua și ASA Tg. Mureș va avea loc în această seară, de la ora 21:30, pe DigiSport 1, Look TV și liveTEXT pe RomaniaTV.net.

Cine ar fi crezut la startul sezonului că Steaua-ASA va fi „finala campionatului”? Vorbim de echipa care a dominat precedentele două ediţii, respectiv o nou-promovată, statut care într-un procent destul de mare transforma formaţia mureşană mai degrabă într-o candidată la lupta pentru supravieţuire! Nici măcar statisticile din startul sezonului, conform cărora Steaua şi ASA aveau cele mai experimentate loturi din Liga 1, nu conduceau spre un un deznodământ atât de palpitant.

– Bucureştenii nu au mai pierdut de peste patru ani pe teren propriu în faţa unei echipe din Ardeal, mai exact din 6 martie 2011, Steaua-FC Braşov 0-3. De atunci au mai disputat acasă alte 22 de partide în faţa unor formaţii din zona istorică amintită, încheiate cu 20 victorii şi doar două două remize (ultima pe 26 martie 2012, Steaua-Gaz Metan 0-0).

– Mureşenii au bifat doar o victorie pe teren advers în faţa primelor opt clasate, 2-1 cu FC Botoşani, în rest au două remize (1-1 cu Dinamo, 0-0 cu Viitorul) şi două înfrângeri, însă ambele în toamna anului trecut (0-1 cu CS U, 0-2 cu Petrolul).

ASA nu a mai pierdut în Liga 1 din 23 noiembrie, 0-2 la Ploiești. Au urmat 10 victorii şi trei rezultate de egalitate.

FC STEAUA – ASA TARGU MURES LIVE VIDEO. Cinci partide s-au disputat în Liga 1 între cele două, trei câştigate de gruparea bucureşteană şi două încheiate cu victoria ardelenilor.

Primul meci a avut loc pe 20 noiembrie 2010, 1-0 pentru bucureşteni la Târgu Mureș, grație golului marcat de Bilaşco în minutul 92, asta după ce Alexandru Tudor a eliminat patru jucători, trei din tabăra gazdelor şi unul din rândul oaspeţilor! Acelaşi rezultat s-a consemnat şi în retur, diferenţă fiind doar în dreptul numelui celui trecut pe tabelă, Nicolae Dică.

În sezonul 2011-2012, Steaua s-a impus acasă cu 2-0, Geraldo si Martinovici fructificând pasele lui Brandan. În retur, ardelenii au câştigat graţie reuşitei lui Ilyeş din lovitură liberă.

Ultima confruntare, cea din runda a 12-a, a adus cel de-al doilea succes al ASA-ului în duelurile directe dintre grupările „roş-albastre”, prin golul marcat de  Mircea Axente din pasa lui Edi Stăncioiu.

O singură înfrângere au înregistrat ardelenii în ultimele nouă partide jucate afară (23 noiembrie 2014, Petrolul-ASA 2-0), interval în care au mai înregistrat patru succese şi tot atâtea rezultate de egalitate.

Bucureştenii au pierdut ultimele două jocuri acasă (0-1 cu Petrolul, 1-2 cu Oţelul), contraperformanţă întâlnită ultima dată în august 2009, atunci când „roş-albaştrii” au părăsit terenul învinși de Unirea Urziceni şi Dinamo. În total, patru înfrângeri au înregistrat steliştii în ediţia curentă pe teren propriu.

La nivelul băncilor tehnice avem un duel în premieră între Costel Gâlcă şi Liviu Ciobotrariu, doi foşti colegi la echipa naţionala în perioada 1997-2001. Aceştia s-au aflat pe teren în ultima victorie izbutită de „tricolori” la un turneu final de Campionat Mondial, 22 iunie 1998, România-Anglia 2-1 (Toulouse).

Actualul tehnicianul al mureşenilor a învins o singură dată Steaua, în returul ediţiei trecute, atunci când a produs cu Vasluiul o mare surpriză, asta deoarece bucureştenii erau neînvinşi în ultimele 28 meciuri pe prima scenă!

STEAUA – ASA TG. MUREŞ LIVE VIDEO: George Găman, 30 de ani, a fost ales de Kyros Vassaras pentru a conduce jocul dintre Steaua și ASA. „Centralul” care va oficializa cel mai important joc al acestui campionat s-a născut în Craiova și nu este pe lista FIFA. 

În afara gazonului, George Găman, fratele fotbalistului Valerică,  are două pasiuni interesante: pescuitul și vînătoarea.

STEAUA – ASA TG. MUREŞ LIVE VIDEO: Lupta pentru titlul de campioană în Liga 1 este cel mai disputat din ultimii patru ani. Cu șase etape înainte de final, Steaua și ASA Târgu Mureș, adică primele două clasate, sunt despărțite de un singur punct, astfel că meciul direct poate cântări enorm în stabilirea echipei care va primi cununa cu lauri.

STEAUA – ASA TG. MURES: Jucătorii vor împărți acești bani ce provin din suma aferentă primului loc din drepturile TV, care este mai mare cu 300.000 de euro față de cea primită de locul 2. 

„Dacă vom trece pe primul loc, vom avea alocată o sumă mai mare din drepturile TV față de situația în care rămînem pe locul 2. Ei bine, tot surplusul de bani va fi împărțit de jucători”, a explicat Maior în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor. 

REZULTATE şi CLASAMENT LIGA 1: Luptă acerbă la titlu şi pentru evitarea retrogradării

În această săptămînă se vor disputa două etape din Liga 1, care ar putea fi decisive în lupta pentru titlul de campioană.

Steaua și ASA sînt cele două protagoniste din acest duel. Primul episod se va consuma miercuri, cînd campioana en-titre a Ligii 1 va întîlni echipa mureșeană pe Arena Națională.

VICTORIA STELEI AR RUPE CAMPIONATUL

În acest moment cele două formații sînt despărțite de doar un singur punct, iar meciul de miercuri va fi foarte important.

O victorie ar desprinde-o pe Steaua la 4 puncte față de Tîrgu Mureș, diferență care ar fi greu de remontat.

Succesul mureșenilor ar fi de asemenea important. ASA ar trece pe primul loc și ar avea și avantajul meciurilor directe, cîștigînd și în tur cu 1-0. Ceea ce ar însemna că Zicu şi compania ar trebui să facă 2 pași greșiți pentru ca roş-albaştrii să treacă din nou în avantaj.

MECIURI TARI ȘI ÎN WEEKEND

Steaua mai are un meci tare la finalul săptămînii. Roș-albaștrii dau peste marea rivală, Dinamo, din postura de echipă oaspete. Rezultatele din ultimele 10 meciuri directe nu le dau însă prea multe speranțe dinamoviștilor, care n-au cîștigat niciodată, obținînd două remize.

Nici ASA nu va avea un meci ușor. Mureșenii vor întîlni Viitorul, formație care sigur va lupta pentru toate cele 3 puncte, mai ales fiind bine știută relația dintre Gică Hagi și Gigi Becali.

Steaua ar putea avea în cel mai fericit caz pentru ea 7 puncte avans după Derby de România, în timp ce ASA ar putea trece pe primul loc cu 5 puncte peste campioana României, dar și cu avantajul meciului direct. 

Cum ar putea arăta clasamentul după aceste două meciuri:

2 victorii Steaua + 2 înfrîngeri ASA
Steaua: 66 de puncte
ASA: 59 de puncte

Victorie cu ASA, victorie cu Dinamo / o înfrîngere + un egal ASA
Steaua: 66 de puncte 
ASA: 60 de puncte

Egal cu ASA + victorie cu Dinamo / egal + înfrîngere cu Viitorul
Steaua: 64 de puncte
ASA: 60 de puncte

Egal cu ASA + egal cu Dinamo / egal cu Steaua + înfrîngere cu Viitorul
Steaua: 62 de puncte
ASA: 60 de puncte

Egal cu ASA + înfrîngere cu Dinamo / egal cu Steaua + înfrîngere cu Viitorul
Steaua: 61 de puncte 
ASA: 60 de puncte

Victorie cu Steaua + victorie cu Viitorul / înfrîngeri și cu ASA și cu Dinamo
ASA: 65 de puncte
Steaua: 60 de puncte

Victorie în ambele meciuri / înfrîngere cu ASA + egal cu Dinamo
ASA: 65 de puncte
Steaua: 61 de puncte

Victorie în ambele meciuri / înfrîngere cu ASA + victorie cu Dinamo
ASA: 65 de puncte 
Steaua: 63 de puncte 

Mai multe pe gsp.ro

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Bzi.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani
Fanatik.ro
Plecare neașteptată de la Kanal D. Bursucu renunță la colaborarea cu celebrul post tv: ”Trăia o adevărată dramă”
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu?! Avocata sa a confirmat: Ne-a primit, vom avea decizie
Playtech.ro
Trucul ca să cureți în mai puțin de 5 minute grăsimea întărită din cuptor. Amestecul ieftin care îl face ca nou
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă: „Se crede buricul pământului” / „A început să îmi fie frică”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Divorț secret în showbiz! O cunoscută artista de muzică populară s-a despartit de soț fără să știe nimeni
Spynews
Cum se frăgezește carnea pentru un gulaș delicios. Ai nevoie de un singur ingredient
Evz.ro
Țiriac și cea mai valoroasă bancnotă. Toată banca a paralizat
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
kanald.ro
Accident rutier grav provocat de o șoferiță în vârstă de 18 ani, în Vâlcea. Tânăra a lovit un bătrân și a fugit
Cancan.ro
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia șoc luată de Călin Georgescu. Toată România trebuie să știe: Nu vom mai...
StirileBZI
Taxele și impozitele cresc începând cu anul 2025! Cât vor plăti românii
Prosport.ro
FOTO. Iubita cu 24 de ani mai tânăra a milionarului Paszkany, apariție incendiară într-o rochie decoltată
stirilekanald.ro
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
substantial.ro
Sheila Fox, găsită în viață după 52 de ani de la dispariție în Marea Britanie
MediaFlux
Veste care a aruncat America ÎN ȘOC! Biden a convocat DE URGENȚĂ Consiliul de Securitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Viitorul este luminos: 10 inovații care ne vor fascina în 2025