Şeful CJ Argeş, Florin Tecău, audiat la DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.
Ionela Marcu
30 apr. 2015, 07:38
Şeful CJ Argeş, Florin Tecău, audiat la DNA

Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a declarat,  la ieșirea de la DNA, că în instituția sa nu există documente referitoare la parteneriatul DGASPC încheiat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană și care se află în atenția procurorilor, fără a preciza însă jurnaliștilor ce vizează acesta.

„Eu le-am răspuns în scris. Astăzi am văzut și documentele. Rămâne ca instanța, ca cei implicați în acest dosar să-și dovedească nevinovăția. (…) Am fost chemat martor. (…) Nu există niciun fel de document în care eu să fiu încriminat sau acuzat pentru ceea ce există în dosar”, a afirmat Tecău, după audierea de la DNA.

Întrebat despre afirmația sa că nu se găsesc actele, Florin Tecău a răspuns: „Da. Am răspuns și ieri și astăzi la fel am confirmat că acest parteneriat nu se găsește la CJ. Nu pot să vă spun că nu sunt implicat în dosar”.

Referitor la cât se ridică valoarea proiectului, șeful CJ s-a rezumat în a spune că „destul de mult”, iar la insistențele jurnaliștilor a subliniat că se ridică la „câteva milioane”.

Florin Tecău a fost citat joi la DNA într-un dosar referitor la fonduri europene.

Reprezentanții CJ Argeș au anunțat, joi, că președintele instituției, Florin Tecău, s-a prezentat la sediul DNA pentru a preda un răspuns solicitat de procurorii anticorupție referitor la un proiect derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

„Joi, 30 aprilie, președintele Florin Tecău s-a prezentat, în calitate de șef al instituției, la DNA București, pentru a preda răspunsul la solicitarea DNA legat de un proiect derulat prin DGASPC Argeș, în perioada 2010”, se precizează într-o informare transmisă de Biroul de presă al CJ Argeș.

Florin Tecău este preşedinte al Consiliului Judeţean Arges din 2014, când au fost organizate alegeri după încetarea înainte de termen a mandatului lui Constantin Nicolescu (PSD), pentru conflict de interese.

Tecău a asigurat, din decembrie 2014, şi conducerea interimară a PSD Argeş, după ce liderul Constantin Nicolescu s-a retras, iar prim-vicepreşedintele Tudor Pendiuc, primar al Piteştiului, a fost arestat preventiv pentru corupţie.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”