Cercetătorii au observat în cadrul studiului 34.653 de americani, fumători și nefumători, timp de patru ani: în 2001-2002 și 2004-2005. Participanții la cercetare au răspuns la un chestionar la începutul și la sfârșitul experimentului. A rezultat că un număr mai mare de persoane care fumau la începutul și la sfârșitul studiului au declarat că au avut o tentativă de sinucidere față de cel al nefumătorilor.
Citeşte şi: Studiu: 84% dintre români susţin interzicerea fumatului în spaţiile publice
Constatarea este valabilă indiferent de caracteristicile socio-economice ale participanților la experiment, de istoricul lor psihiatric sau de eventuale încercări suicidare anterioare”, afirmă cercetătorii, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, riscul unei tentative de sinucidere a fost de patru ori mai mare în rândul noilor fumători și al celor care au reluat fumatul în cursul cercetării, față de nefumători.
Astfel, oprirea fumatului este recomandată cu atât mai mult persoanelor depresive, știindu-se că cine se lasă de fumat are o stare psihică mai bună, cu un stres mai scăzut, încheie metronews.fr.