Cine este mai POSTAC: Iohannis sau Băsescu. Întrecerea preşedinţilor pe Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis şi fostul şef de stat, Traian Băsescu, au avut o dispută, la sfârşitul lunii martie, pe tema postărilor pe Facebook. Primul care a ieşit la atac a fost actualul preşedinte, care l-a numit pe predecesorul său "postac". Băsescu l-a contrazis şi i-a numărat postările. În luna martie însă, actualul şi fostul preşedinte au fost la fel de "postaci", amândoi având acelaşi număr de mesaje. Iohannis a fost totuşi campionul în primele două luni ale anului, pentru ca, în aprilie, rolurile se inverseze. Băsescu a câştigat detaşat "cursa"pe Facebook.
Robert Moisa
04 mai 2015, 05:49
Cine este mai POSTAC: Iohannis sau Băsescu. Întrecerea preşedinţilor pe Facebook

Replicile acide dintre Klaus Iohannis şi Traian Băsescu au început în 31 martie când preşedintele a declarat că lui Traian Băsescu „îi prieşte pensia”, fiind „foarte vocal şi postac”.

„Nu m-am întâlnit cu fostul preşedinte, nu i-am solicitat absolut nimic, nu am discutat nici despre reşedinţă, nici despre politică. Fostului preşedinte îi prieşte pensia: este foarte vocal şi postac. Îi doresc să fie sănătos”, a precizat atunci Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Iohannis, despre Traian Băsescu: Fostului preşedinte îi prieşte pensia, este foarte vocal şi postac

Replica lui Traian Băsescu nu a întârziat să apară.  Fostul preşedinte a făcut, în acea zi, o numărătoare paralelă a postărilor, din care reieşea că Iohannis avea 103 mesaje postate în 100 de zile, în timp ce el număra 31 de mesaje tot în atâtea zile (numărătoarea începând din 21 decembrie 2014).
RomaniaTV.net a numărat postările pe care cei doi politicieni le-au făcut pe Facebook de la începutul anului.
 
În luna martie, la finalul căreia au început atacurile pe această temă între cei doi politicieni, amândoi s-au situat pe acelaşi loc, cu 18 mesaje postate.

În luna aprilie, Traian Băsescu l-a detronat însă pe Klaus Iohannis cu 27 de postări faţă de 20 câte a avut preşedintele în exerciţiu. Totuşi, în această perioadă, preşedintele a lipsit din ţară, fiind în vacanţa de Paşte.
 
Citeşte şi: Băsescu, REPLICĂ pentru Iohannis: Dacă cineva îl întrece la postat pe Facebook, în Românica …
  
Alta a fost însă situaţia lunilor ianuarie şi februarie, când Iohannis a fost de departe autorul celor mai multe postări.
 
Astfel, în ianuarie, Traian Băsescu a avut doar 5 postări pe Facebook. Dintre acestea, două au fost postări de poze. În luna februarie, fostul preşedinte a avut acelaşi număr de mesaje postate, dintre care trei au fost doar distribuiri de articole din presă scrise despre el.
 
De cealaltă parte, Klaus Iohannis a reuşit să-l depăşească la mare distanţă pe Traian Băsescu cu un număr de 29 de mesaje postate în luna ianuarie.

În februarie, Klaus Iohannis a reuşit să acumuleze un număr de 28 de postări. Klaus Iohannis a reuşit chiar recordul de 4 mesaje postate în aceeaşi zi. Este vorba de 12 februarie, zi în care preşedintele a participat la Bruxelles la reuniunea Consiliului European când din cele 4 mesaje, două au fost însoţite de fotografii cu liderii europeni.
 

 
 

 

 

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Exclusiv: Andreea Tonciu și Pescobar, întâlnire de taină. Cum au fost surprinși cei doi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Nicușor Dan Vizează Președinția: Intră Indepent în Cursa Electorală
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!