Regulamentul Camerei a fost schimbat. Cum poate fi REVOCAT şeful deputaţilor

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat miercuri, cu 215 voturi "pentru", 8 voturi "impotriva" si 97 de abtineri, proiectul de modificare a Regulamentului acestui for, care prevede ca presedintele Camerei nu poate fi revocat decat de liderul grupului parlamentar din care face parte.
Iulian Tudor
06 mai 2015, 14:38
Regulamentul Camerei a fost schimbat. Cum poate fi REVOCAT şeful deputaţilor

O alta prevedere este ca, in cazul cererilor de retinere, arestare sau perchezitie a deputatilor, Comisia Juridica trebuie sa intocmeasca raport in termen de cel mult trei zile, iar plenul trebuie sa decida asupra raportului in cel mult cinci zile de la depunerea lui in Biroul permanent.

O modificare importanta este si cea referitoare la incompatibilitatile deputatilor. Fata de Regulamentul aflat in vigoare astazi se va introduce posibilitatea ca un deputat aflat in incompatibilitate sa aleaga, in termen de 30 de zile, ce functie vrea sa pastreze – cea de deputat sau cea fata de care se afla in incompatibilitate.

Prin acest nou regulament se instituie si „ora ministrului” si ora prim-ministrului, in zilele de luni, cand ministrii vor prezenta la Parlament o situatie a domeniului de care se ocupa.

Spynews
Dani de la Insula iubirii își caută iubită după despărțirea de Mădălina! Cum vrea să arate viitoarea parteneră. În ce relații a rămas cu Maria
Bzi.ro
Carmen Harra ştie viitorul preşedinte al SUA! „Nu baţi un Dragon în Anul Dragonului!”
Fanatik.ro
Ai cont și card la BCR? Anunț oficial pentru toți clienții. Sunt beneficii unice
Capital.ro
Dispar banii cash? Ce se întâmplă cu plata în numerar. S-a dat ordin la bănci
Playtech.ro
Cutremur de 5,2 grade în România! Zonele în care seismul s-a resimțit puternic
DailyBusiness
Cum se acordă bursele de reziliență în noul an școlar. To ce trebuie să știe elevii
Adevarul
O pisică neagră a ezitat în calea lui Putin. Felina ratează coloana oficială a dictatorului rus
Spynews
Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din SUA, a fost condusă pe ultimul drum. Imagini dureroase de la înmormântare | FOTO
Spynews
Ce este bacteria Bordetella pertussis, care a afectat-o pe fetița Andrei Volos. Micuța ei este de șase zile în spital | FOTO
Evz.ro
Scandal în showbiz. Sean „Diddy” Combs, arestat la New York
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume crede că e discriminată! Cum arată
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Suma incredibilă pe care fostul soț al Ozanei Barabancea o plătea copiilor: 35 de lei pensie alimentară. Cum s-a descurcat soprana
Capital.ro
Te poate evacua din apartament. Lege clară pentru cei care nu stau la adresa din buletin: 30 de zile
StirileBZI
„Nostradamus cel viu”, despre al Treilea Război Mondial. Cum ar trebui evitat
Prosport.ro
Ce cartiere din București s-au zguduit cel mai puternic în timpul cutremurului de 5.3 grade
stirilekanald.ro
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
substantial.ro
Noua tentativă de asasinare a lui Donald Trump: măsurile Secret Service la indigo
MediaFlux
PENSIE mai mică pentru vârstnici. Pensionarii care vor da BANII înapoi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...