Potrivit presei franceze, fatale i-au fost două gloanţe primite atunci când a încercat să sară de la balcon. Un glonţ l-a lovit în cap şi altul în abdomen.
Postul de televiziune France 2 a difuzat imagini din interiorul casei lui Merah, filmate după intervenţia poliţiei. În înregistrarea difuzată de France 2, se observă găuri de gloanţe, pereţi dărâmaţi, calorifere smulse şi grămezi de moloz, care au rezultat în urma exploziilor din apartament.
Cadavrul teroristului se află la Institutul Medico-Legal din Bordeaux, unde urmează să fie făcute mai multe analize toxicologice.