În total, luptatori de pe trei continente vor participa la gala care va programa un maraton de meciuri profesioniste.
„Practic, vor avea loc doua evenimente într-unul singur. Prima parte va fi dedicata celor mai buni luptatori români din noua generatie, iar în partea a doua vom avea sportivi consacrati la nivel international. Totodata, pot anunta faptul ca am semnat un parteneriat cu fundatia Fight for Life, dar avem sprijinul si al Federatiei Române de Arte Martiale de Contact si în special al Altetelor Sale Printul Paul si a Printesei Lia a României, astfel ca o parte din încasari va ajunge la copiii bolnavi de cancer si la orfelinate”, a declarat promotorul Eduard Irimia.
„Ma bucur ca pot lupta din nou acasa, la Bucuresti, dupa foarte mult timp. Sincer sa fiu, voi avea si mari emotii fiindca în tribune va fi toata familia, care vrea sa ne vada pe mine si pe fratele meu, dar sunt convins ca tricolorul va flutura si de aceasta data învingator. În plus, vom lupta si pentru o cauza nobila, asa ca motivatia este mult mai mare”, a spus campionul mondial Superkombat, Andrei Stoica.
Detinatorul centurii mondiale „New Heroes”, ploiesteanul Amansio Paraschiv, noul star al diviziei usoare Cristi Spetcu, Ciprian Schiopu, Cristian Ristea, dar si una dintre cele mai spectaculoase aparitii din ringul Superkombat, ciobanul din Coarnele Caprei, Bogdan Nastase, se vor afla printre românii care vor lupta în direct pe Sport.ro în gala de la Sala Polivalenta.