Distracţia a trei pescari, care au ieşit cu barca pe apă, în timpul unui festival de pescuit organizat la Goya, (Argentina) a fost aproape de a se încheia într-un mod tragic. În timpul plimbării, aceştia au văzut îngroziţi cum spre ei se îndreaptă un avion, gata să-i spulbere.
În mod aproape miraculos, pilotul a reuşit să ridice aeronava, care a trecut razant cu ambarcaţiunea, la mai puţin un metru pe deasupra capetelor pescarilor.